La 33 de ani abia înveţi să duci crucea vieţii. La 33 de ani abia înveţi să desluşeşti zborul după ce ani de zile ai trăit sentimentul prăbuşirii ca pe o fatalitate. La 33 de ani dragostea ţi se înfăţişează ca o inimă de pământ care bate în trupurile tuturor femeilor pe care n-ai avut timp să le iubeşti. La 33 de ani începi să simţi viaţa ca pe un joc tragic pe care trebuie să-l câştigi de cele mai multe ori sacrificându-ţi destinul. La 33 de ani începi să simţi pulsul ca pe un orizont ce se pierde, la 33 de ani răsăritul joacă în vaiţa ta rolul distribuit până mai ieri asfinţitului. La 33 de ani răstignirea vine ca o împlinire, ca bucuria simplă şi frumoasă a unui copil care tocmai a înălţat un zmeu. La 33 de ani sacrificiul pentru alţii devine mai înalt decât o izbândă personală. Iar păcatul mai greu decât o pedeapsă nemeritată. La 33 de ani înfrângerile trec direct prin suflet. La 33 de ani bunătatea încolţeşte mai uşor din lacrimi, din suferinţă. Şi vântul, draga mea viaţă, la 33 de ani începe să fie mai bine înţeles de inimi decât de mori. La 33 de ani viaţa se frânge în două. În două stoluri de păsări. Unul pleacă spre ţările calde, iar celălalt rămâne pe tărâmul rece al trăirii de zi cu zi. Asta e la 33 de ani viaţa, ca o răstignire pusă în calendarul de 2000 de ani.
MARIUS TUCĂ
