„Kala”, Radu, Re mus şi Freud

23 Noi 1999
„Kala”, Radu, Re mus şi Freud
Bal mare la tinerii ţărănişti. Dinamici, puşi pe fapte mari, bătăioşi, s-au întâlnit la sfârşitul săptămânii trecute pentru a-şi alege fii organizaţiei. Candidaţii, unul, omul lui Radu Vasile, celălalt, bineînţeles, omul lui Emil Constantinescu. Asta pentru a mai spune cineva că nu există o înţelegere deplină între şeful statului şi primul ministru. Alexandru Popescu, zis „Kala”, secretar de stat în MTS, apropiatul lui Radu Vasile, a câştigat, nici nu i-a fost prea greu, lupta, învingându-lpe Mihai Gheorghiu, candidatul talibanilor şi al Cotrocenilor. Că tinerii ţărănişti s-au jucat cu şepcuţele prin ţărâna politicii, şi chiar le-a reuşit, nu interesează pe nimeni. „Kala” a ajuns preşedintele organizaţiei de tineret – vă daţi seama ce îngrozitor e să fii de dimineaţa pân seara ţărănist şi tânăr pe deasupra – şi cu asta-basta. Ce fu mai interesant însă la această adunare fu schimbul dur de replici dintre poetul Radu Vasile şi Medicul Remus Opriş. Premierul, ca să numai zic încă o dată poetul, a spus despre tânărul Opriş, de nervii încordaţi posesoriu, că „are probleme de natură psihiatrică” şi i-a recomandat să citească de „la Freud până la Jung”. Acum, pe bună dreptate, Remus Opriş, poate fi încurcat: pe cine să-l citească mai întâiĂ Pe JungĂ Pe FreudĂ Şi cum un necaz nu vine niciodată  singur, a mai scos şi Ţepelea o carte! În plus, îi era ciudă că el, Remus Opriş, medic psihiatru, tocmai el, fusese trimis la cei doi. Şi cine-i făcea astaĂ Tocmai Radu Vasile, cel pentru care lăsase din mână „Stresul şi relaxarea” ca să-i citească romanul şi cartea de poezie. Îi venea să-şi smulgă părul din cap şi să-l trimită pe Radu Vasile să-i citească pe Esenin, pe Nichita Stănescu. Era prea târziu. Lasă că o să vorbească el cu Emil Constantinescu să-l demită pe Radu Vasile. Aşa e cel mai bine. Scapă şi de Freud, şi de Jung, şi chiar de Vasile.

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră