Umblă zvonul că istoria națională va fi scoasă din programa școlară. Nu mă mir deloc. Dimpotrivă, mă așteptam la un asemenea demers. Oricum, manualul cu trecutul românilor fusese ciumpăvit și caricaturizat în așa hal încât o creatură indigestă precum Monica Macovei își găsise spațiu acolo. Iar evenimentele erau prezentate alandala, fără o curgere cronologică. Ca nu cumva ele să se înrădăcineze în conștiința elevilor și să-i lămurească asupra locului lor în vălmășagul universal. Multiculturalismul și corporatismul proclamate ca fundamente ale contemporaneității presupun creiere spălate. Omul modern nu are nevoie de conștiință națională, el trebuie să fie aidoma pufului de păpădie. Mereu la cheremul palelor de vânt, călător semiclandestin pe drumuri nesigure. Istoria națională l-ar fi ajutat să se înțeleagă pe sine și i-ar fi adus aminte că are în spate un neam. O patrie ! Dar viitorul nu este al patriilor...
Și cum tehnocrații din guvernul numit mai an nu au patrie, alungarea istoriei naționale din curicula gimnazială este tot ce poate fi mai firesc. Procesul de degradare intelectuală și de deznaționalizare, sesizat și de Ana Blandiana, a intrat în faza lichidării românismului.
*
„Cine le dă dreptul să transforme matematica într-un rival favorizat al culturii umaniste, pregătind astfel viitorul post-cultural al unor mulțimi de robot ?” se revoltă degeaba poeta, cândva un activist de partid civic. Nimeni, stăpânul nu-și întreabă niciodată sluga în legătură cu treburile de sus.
*
Primii oamenii de stat în România se numesc... Klaus Werner și Julien. De ce ar mai zăbovi alde Ștefan cel Mare și Mircea cel Bătrân în programa școlară ?
*
În borseta fiecărui politician român stă mandatul de arestare. Așa ar fi spus și Napoleon dacă îmi era conațional acum. Pe vremea lui, soldații umpluseră nu doar Franța, ci și Europa, și toți visau să ajungă mareșali. În țara mea, politicienii s-au înmulțit ca râia, numai în Parlament sunt cu sutele. Cu sutele s-au îndesit și arestările cu iz politic... A fost suficient ca străinătatea s-o ceară, că vârtejul condamnărilor s-a și stârnit. Prin noi înșine a rămas o vorbă de demult, de tare demult.
*
Ciudat, o parte dintre cei încătușați în ultimii ani sunt tocmai cei care tămâiau și ridicau în slăvi statul de drept croit de ăia de afară. Sub lozinca „interesului național” s-au săvârșit cele mai odioase mărșăvii. Iar de câte ori cineva sărea din frontul resemnaților, era înjurat și calomniat. Un comunist, nostalgic și reacționar , dă-l în mă-sa ! Mulți s-au îngrămădit să ridice eșafodul, au plătit și bacșișuri să aducă de aiurea ghilotina și au apludat cu sârg primele execuții. Nu și-au imaginat vreodată că pe scândura murdară de sângele altora vor simți și ei tăișul rece al metalului. Dacă ar fi citit la timpul potrivit niscaiva cărți de istorie, soarta li s-ar fi schimbat. Și nouă, mai ales nouă. Dar ce pretenții să ai de la unul ca Zgonea, care se visează scoborâtor din voievodul Mihai ?
*
În anii mei de școală, manualul de istorie națională cuprindea enormități cu ghiotura. Autorii, virusați și ei ideologic, aranjaseră în așa fel faptele încât românii păreau poporul ăl mai virtuos al Universului. Viteji, neînfricați, dârji, harnici, demni, modești, nicio laudă nu lipsea din pomelnicul acela plin de exagerări. Dar, în loc să restabilim orișicât adevărul și să ne înfățișăm prezentului cu toate calitățile și defectele noastre, guvernanții venetici și-au pus în cap să ne smulgă din vatra străbună. Planul e ca și înfăptuit, lichelele intelighenției, care se prefac că dialoghează social, se ciorovăiesc din pricina doctoratelor plagiate ori a dreptului pușcăriașilor de a scrie... „Excepționalul negativ”, vorba unui intelectual cu morga de Robespierre...
