Jaguarul speriat de Miorița

Previziuni sumbre anunță că o mare foamete va lovi planeta și că-n acest context mâncarea va fi aur curat. Nu știu în câte țări din lume se trăiește din agricultură la un nivel mai ridicat decât în cele puternic industrializate. Diferența dintre nordicii cu ogoarele acoperite de zăpadă mai tot anul și exoticii tolăniți mai toată ziua la umbra măslinilor, înclină clar balanța în favoarea blonzilor aducători de plus valoare din industrii grele. Între cele două extreme, căldura mediteraneană și gerul scandinav, ne aflăm noi, românii, și asta ar trebui să ne pună pe alte gânduri. Degeaba visăm să redevenim ’’Grânarul Europei’’ dacă nu luăm în calcul și domenii în care să folosim șublerul, strungul și trusa de șurubelnițe. Cu o legătură de mărar și două de ceapă verde nu se face primăvară în portofel. O căruță cu lubenițe n-a adus niciodată profit ca un camion gol, făcut de Volvo.

Pe parte de industrie importantă, România a reușit până acum să atragă investițiile francezilor de la Renault și americanilor de la Ford. Pare o mare șmecherie însă dacă ne gândim că prețul mediu al mașinilor ansamblate la noi nu depășește 15.000 euro față de slovacii care produc limuzine de sute de mii per bucată, ar cam fi momentul să ne bosumflăm.

’’În România, investitorii potențiali nu simt o politică încurajatoare și de aceea se duc în Slovacia, Polonia sau Ungaria. La noi se sprijină industria doar prin declarații’’, a afirmat Constantin Stroe, președintele Asociației Constructorilor de Automobile din România.

Și indienii de la TATA au venit să facă o fabrică Jaguar la Brașov, ceea ce ar fi însemnat o investiție de sute de milioane și 8.000 de locuri de muncă. O fi Jaguarul o felină extrem de înzestrată care se descurcă la fel de bine prin pomi, pe pământ și prin apă, dar când s-a lovit de gropile din șoselele noastre, a mârâit nervoasă și-a luat calea Ungariei.

’’Mama ei de infrastructură’’, au șuierat oficialii de la TATA, invocând lipsa autostrăzilor.

Când ne-au văzut ulițele pe care ar fi trebuit să-și transporte marfa, indienii au plâns mai rău decât au plâns românii când le-au văzut ’’Vandana’’. Au realizat , săracii investitori, că n-ar putea scoate mașinile produse între munți, nici cu ’’Prietenii lor elefanții’’ și nici dacă ar pune la roți toate ’’Lanțurile amintirilor’’ din lume.

Singura perioadă din istorie când drumurile românești au fost acceptabile pentru transportul de mărfuri a fost cea în care se ducea birul la Înalta Poartă, cu care trase de boi și măgari.

Singura explicație plauzibilă legată de dezinteresul autorităților față de marile investiții este micimea șpăgii.
Și atunci, nu e normal să-i privim pe mai marii aleși ca pe niște boi și măgari care ne trag înapoi cu sute de ani?