Dacă i-am pune pe cei care-l invocă toată ziua să-i dea o definiţie n-ar fi în stare. Şi asta penntru că în capul lor sună ca o vorbă frumoasă şi-atât. N-are semnificaţie, n-are greutate, pentru ei e pur şi simplu o lozincă. Nimic altceva. Ba mai mult, îl folosesc deseori pe post de târfă, îşi fac treaba cu el, invocându-l, după care-l uită ca şi când n-ar exista. Pentru ei interesul naţional, căci despre ele ste vorba, e unealta cu care meşteresc să-şi rezolve propriile interese. Pentru ei, interesul naţional e mantaua de vreme rea, sub care iau aşa-zisele decizii capitale pentruţară. Dacă îndrăzneşti să-i contrazici, să le spui că după umila ta părere greşesc, vin şi-ţi trântesc povestea interesului naţional. Care interes naţional, fraţilor? Cine stabileşte interesul naţional? Există cumva o lege prin care putem afla care e interesul naţional şi noi nu ştim? Sau interesul naţional este, de fapt, totuna cu intresul celor car-l invocă? Îndrăznesc să spun că astăzi interesul naţional nu mai există. Cei care l-au folosit zi de zi ca expresie au reuşit să-i distrugă spiritul şi mesajul celui care ar fi trebuit să fie interesul naţional. El nu mai este astăzi decât o fantomă scoasă când şi când pentru cei care au altă opinie decât Puterea de la Bucureşti. Nişte cuvinte goale, mestecate la nesfârşit de nişte guri strepezite de atâtea minciuni rostite. Acelui interes naţional căruia de fapt îi corespund interesele personale ale ciumecilor clasei noastre politice să-i fie ţărâna uşoară ca piatra de moară.
MARIUS TUCĂ
