Inţeleptul cetăţii, Octavian Paler, un mare poet

Venea intotdeauna la timp. Nu intărzia niciodată. Ba chiar işi permitea căte un sfert de ceas pentru a vorbi cu ceilalţi invitaţi şi cu mine inainte de emisiune. Parcă voia să vadă cu cine are de-a face in seara aceea. Sau mai degrabă ar fi vrut să ştie starea celorlalţi interlocutori. Şi pentru asta vorbea cu noi orice altceva, mai puţin despre subiectul pe care urma să-l dezbatem in noaptea aceea. Cred că era o "tactică" pregătită anume ca să-i apere ideile, o tactică tocmai bună să nu-i deconspire găndurile.

Venea intotdeauna la timp. Nu intărzia niciodată. Ba chiar işi permitea căte un sfert de ceas pentru a vorbi cu ceilalţi invitaţi şi cu mine inainte de emisiune. Parcă voia să vadă cu cine are de-a face in seara aceea. Sau mai degrabă ar fi vrut să ştie starea celorlalţi interlocutori. Şi pentru asta vorbea cu noi orice altceva, mai puţin despre subiectul pe care urma să-l dezbatem in noaptea aceea. Cred că era o "tactică" pregătită anume ca să-i apere ideile, o tactică tocmai bună să nu-i deconspire găndurile.
De fiecare dată elegant, de-o eleganţă fără vărstă, se lăsa pudrat, pentru el un gest aidoma gestului prin care un chirurg işi pune mănuşile inainte de a intra in sala de operaţie. Şi, e adevărat, tăia foarte fin, milimetric, chirurgical, de cele mai multe ori fără anestezie. Cursiv, fără poticniri, logic, de cele mai multe ori briliant.

Vreme de aproape cinci ani de zile am crezut că asist, in direct, la fiecare participare a sa la emisiune, la anunţarea unei lecţii bine invăţate de acasă. Nimic mai fals. Inţeleptul cetăţii dădea impresia asta prin precizia sa, prin cursivitatea celor spuse. De fapt, de cele mai multe ori, dacă nu cumva intotdeauna, imbrăca miezul găndurilor sale pe loc, cu o spontaneitate care nu era trădată nici măcar de camera de luat de vederi şi de transmisia live.

Croşeta in jurul găndurilor sale, in direct şi la o oră de vărf perfect conştient de asta. Inţeleptul cetăţii, inainte de orice, făcea poezie, ii plăcea să se joace cu toate cuvintele care aşteptau parcă să fie transformate in vers. Era ca un mers pe sărmă căruia i se supunea perfect de conştient de fiecare dată, un joc pe care-l accepta de la bun inceput, un joc pe care-l căştiga intotdeauna.

Provocarea de a face poezie in direct era pentru el raţiunea de a fi in acea emisiune. Ştia atăt de bine rostul cuvintelor, avea limba romănă atăt de bine intipărită in sănge, incăt orice improvizaţie venită din partea sa părea a fi fost găndită şi lucrată cu mult inainte. De parcă locul cuvintelor fusese indelung căutat şi de mult găsit, pe cănd, de fapt, ele abia atunci cănd erau rostite işi găseau matca. La apogeul carierei sale, inţeleptul cetăţii redevenise ceea ce fusese căndva, demult, la inceputurile sale ca om de litere, un mare poet.