Cursa de cai stă să înceapă. Cai pur-sânge englezi şi cai arabi bat cu copitele pământul şi dacă jocheii n-ar fi atenţi, crupele lor, ale cailor ar trece graniţa. Pe Hipodromul din Mangalia s-au întâlnit două lumi, lumea cailor şi lumea oamenilor, departe de lumea în care suntem obişnuiţi să trăim zi de zi. Oameni de cai şi cai de oameni s-au întâlnit la apusul soarelui pentru curse de galop. Numele politicienilor şi ale guvernanţilor noştri au fost înlocuite pentru câteva ore ca nume cu Mariaj, Răsunet, Vraja, Nectar, Sultan, Talent, Odrasala, Brebenel. Hergheliile din Mangalia şi Cislău şi-au trimis cei mai buni cai pentru a opri timpul pe loc şi a face soarele să mai întârzie puţin pe pământ. Cursa de cai stă să înceapă. Priveşti caii şi ai senzaţia şi impresia că toată forţa pamântului s-a strâns pentru a le împinge coama până dincolo de nori. Se pun pariuri. Unii pariază pe ochii lor, alţii pariază pe coamă, cei mai mluţi pariază pe numele lor. Una e să parizei pe talent şi alta e să pariezi pe trezorier, de exemplu. Cursa de cai continuă. Respiraţie lângă respiraţie, graţie lângă graţie,narălângănară, caii se apropie mestecând cuminţenia pământului, să intre în mare. Cineva îi aşteaptă pe malul celălalt să le pună pe frunte coroniţe de alge, să-i declare câştigătorii cursei, câştigătorii luminii. Cursa s-a încehiat. Lumea cailor se desparte de lumea oamenilor.
Ca de fiecare dată, nouă ne rămâne despărţirea. Despărţirea de zbor cu picioarele pe pământ, despărţiea de înalt cu fruntea jos, despărţirea de cai.
MARIUS TUCĂ
