Marţi, 13 iulie, preşedintele României a ieşit de două ori la rampă. Prima ieşire a dlui Emil Constantinescu s-a produs la locul tragediei din Retezat, la colonia Râul Mare, unde acesta a filozofat la capul mortului, vorba unui titlu dintr-un cotidian central. Înainte de a vedea despre ce a filozofat şeful statului trebuie remarcată prezenţa sa la locul dezastrului, printre cei năpăstuiţi de soartă. Dacă dl Emil Constantinescu s-ar fi limitat la vizita de solidaritate fără să facă declaraţii filozofice, totul era în ordine. Aşa însă eu cred că preşedintele a arătat încă o dată că nu ştie să se comporte în momentele grele pentruţară. Să te duci în mijlocul unor oameni sfâşiaţi de durer şi să spui că “din povestea asta trebuie să învăţăm să nu ne punem cu forţele naturii, să scăpăm de cehstia comunistă: omul învinge natura”, mi se pare cel puţin o nepotrivire. Se puseseră sărmanii oameni cu forţele naturii? Iar în ceeea ce priveşte comunismul, dle preşedinte, trebuie să vă spun că invocarea lui nu rezolvă şi nu va rezolva nimic. Clişeele astea pe care le scoateţi din când în când ca să speriaţi lumea – comuniştii, comunismul – sunt atât de uzate nemaiimpresionând pe nimeni. Ba, mai mult, îi puneţi pe oameni în situaţia să-l regrete pe Ceauşescu. Care fusese făcut vinovat luni seară la un jurnal de ştiri pentru tragedia din Retezat. Absolut delirant! Nu i-aş lua apărarea lui Ceauşescu, probabil, nici dacă dreptatea ar fi de partea lui, dar nici nu pot fi de acord cu ziariştii care fac publică afirmaţia pe un post de televiziune potrivit căreia, după 25 de ani, megalomania lui Ceauşescu face victime. Sigur că a doua zi, mai mult sau mai puţin direct, în jurnalul respectiv, conştienţi de gafa pe care au făcut-o, cei responsabili au încercat să îndrepte lucruruile. Este absolut incredibil ce se întâmplă în România acestor zile. Pe lângă neorocirea care s-a abătut asupra atâtor oameni se adaugă şi nenorocirea de a comenta şi a-şi da cu presupusul a celor care are fi trebuit să se afle în primul rând al conştiinţelor, în primul rând al celor care să aline suferiţnele, în primul rând al celor care să fie cu lopata în mână şi în ultimul rând a celor care fac politică, dezvinovăţindu-se în mod absolut penibil.
A doua ieşire la apă, una binevenită de această dată, a preşedintelui Emil Constantinescu a avut loc în faţa reprezentanţilor Comisiei de Acţiune România – SUA, unde acesta s-a lansat într-o ofensivă dură împotriva ţărilor din Europa Occidentală şi a Statelor Unite. Printre altele, şeful statului a spus: “În fiecare zi, personalităţi din NATO şi din UE vin la Bucureşti şi ne spun că în timpul conflictului ne-am comportat ca un stat membru NATO. Nimeni nu ne oferă însă garanţii de securitate şi nu ne vorbeşte despre recuperarea pierderilor de pe urma respectării embargoului. În timp ce noi suntem bătuţi pe umeri şi felicitaţi, pagubele noastre cresc zi de zi”. Excelentă intervenţia cu preziarea că noi, cei din presă, ne-am săturat să tot spunem asta. Totuşi, e binevenită, după cum spunea, o astfel de ieşire la rampă a preşedintelui chiar dacă ea vine destul de târziu, mai bine decât niciodată.
Imaginea din România care a făcut ieri înconjurul lumii înfăţişa un brăbat zguduit de durere, cu lacrmii în ochi, ţinându-şi în braţe copilul mort în tragedia din Retezat. Aceasta e noua imagine a României la zece ani de la Revoluţie, după ce în decemnrie ’89 România era înfăţişată de un Gavroche autohton care arăta întregii lumi, prin tricolorul găurit, semnul victoriei. Nu cred că greşesc deloc dacă astăzi am pune în locul lui Gavroche imaginea tatălui distrus, ţinând în braţe copilul său mort, imaginea României de fapt.
MARIUS TUCĂ
