Pe bucuresteni nu i-a intrebat nimeni daca sunt de acord ca Sommet-ul Francofoniei sa fie organizat in orasul lor. De parca ar fi fost vreodata intrebati in legatura cu ceea ce se intampla in Bucuresti. "Ia mai da-l dracu’ de cetatean!", par sa spuna de fiecare data presedinti, guvernanti, edili, functionari si alte specii pe cale de aparitie. "Sa stea in casa si sa se uite pe geam ca prostu’ cum «trece» coloanele oficiale cu sau fara girofaruri."
Aroganta cu care mai-marii zilei de pe malurile valurite ale Colentinei ne trimit pe jos, cu tramvaiul sau cu bicicleta ne arata cati bani dau acestia pe cetatean. Hai sa nu ne mai dam asa europeni, ne tradeaza greierii care inca ne mai canta prin calcaie, si sa recunoastem ca Sommet-ul asta nu e altceva pana la urma decat o tichie de margaritar, adica exact ceea ce-i lipsea unui Bucuresti chelit de tot felul de grupuri de interese. Cetateanul de rand al Capitalei nu mai putea sa doarma noaptea, se zvarcolea in pat si se trezea cu cearsaful ud si mototolit cu gandul ca la Bucuresti inca n-a avut loc un Sommet al Francofoniei. Tocmai de-asta autoritatile statului s-au gandit sa ne implineasca pana si visele pe care nu le-am avut niciodata. Ma intreb ce ne-am fi facut noi, cetatenii Capitalei, daca nu ne-ar fi cazut pe cap aceasta pleasca francofona, cum am fi suportat ideea ca nu mai avem "culoar unic", coloane oficiale, Jacques Chirac si, mai ales, cum am fi suportat sa nu mai avem un oras blocat vreme de trei zile si trei nopti. Si, mai ales, am fi ratat ocazia, la fel de unica precum culoarul, sa fim trimisi la plimbare pe jos, cu tramvaiul si cu bicicletele. Cata grija pentru noi si sanatatea noastra. Nu ne ramane decat sa multumim din inima partidului, oricare ar fi el, si conducatorilor iubiti pentru sansa de a fi cetateni ai Capitalei, francofoni si contemporani cu ei. Suntem francofoni, manca-v-as!
