Grija dlui Pleşu (II)

Am rămas surprins când omul de cultură Andrei Pleşu, şarmant şi sclipitor intelectual, un vorbitor execlent de limbă română, odată ajuns ministru de externe a devenit subit plat, adoptând, cel puţin în privinţa războiului din Iugoslavia şi a implicaţiilor sale, un limbaj apropiat celui de lemn. Sigur, puteţi invoca noua postură, şi anume aceea de şef al diplomaţiei române, haina strâmtă a postului ocupat. Înclin să cred că nu asta a făcut din omul de cultură Andrei Pleşu slujbaşul Andrei. Când spun “nu asta” mă refer la funcţia diplomatică, pentru că transformarea dumneavoastră ţine de funcţia de stat, mai exact rangul de ministru. Poate că alcătuirea dvs. sufletească vă pune în postura de a da o importanţă neobişnuită funcţiei ocupate, şi de aici inhibarea omului de cultură, omului liber Andrei Pleşu. E “dreptul” dumneavoastră de a vă lăsa caracterul îmbrăcat într-o haină, în cele din urmă cazonă, şi nu vi-l contestă nimeni. Vă putea împiedica în vreun fel costumul rigid de a face politică externă, de a lua o poziţie diferită faţă de şeful statului în privinţa intervenţiei NATO în Iugoslavia? Intervenţie pe care preşedintele României, Emil Constantinescu, a considerat-o “necesară şi legitimă” înainte de a fi declanşată. Mi-am adus aminte scriind aceste rânduri de gestul domnului Alexandru Paleologu, făcut pe vremea când era ambasadorul României la Paris. Dumnealui s-a considerat mai degrabă reprezentantul “golanilor” din Piaţa Universităţii, decât reprezentantul diplomaţiei române, al statului la Paris.

Pe “frontul anti-NATO isteric” de care ne acuzaţi, domnule, s-a aflat şi majoritatea poporului român, conform sondajelor din acea vreme, a se citi “împotriva bombardării Iugoslaviei de către NATO”. Aici intraţi (aţi intrat) dumneavoastră în confuzie şi, cu părere de rău, nu mai vreţi să ieşiţi. A fi fost împotriva bombardării Iugoslaviei în acele luni nu este totuna cu un front anti-NATO isteric. Altfel nu s-ar  explica faptul că majoritatea românilor au fost împotriva bombardării Iugoslaviei de către NATO şi, în acelaşi  timp, pentru integrarea României în structurile nord-atlantice. Mai cred, domnule Pleşu, că toate poziţiile adoptate de dumneavoastră au fost luate cu masca războiului pe figură. Andrei Pleşu, omul de largă respiraţie culturală, trebuie să afle că războiul s-a oprit, cel puţin pentru moment, şi deci e timpul să-şi scoată masca. Ne-aţi mai acuzat şi de practicarea unui vehement şi grobian discurs contra. Mă miră să spuneţi tocmai dumneavoastră acest lucru. A fi contra unei poziţii oficiale a statului devine dinainte o vină. “Cu tristeţe” vă informez că a murit epoca unei singure poziţii, de la secretarul general până la ultimul ziarist. Credeam că unui scriitor, unui polemist de talia dumneavoastră nu-i mai trebuie amintite aceste  lucruri. “Dilema” dumneavoastră este cel mai bune xemplu de discurs contra. Oricât de vehement şi de grobian ar fi acest discurs contra, acesta e preferabil – sper să-mi daţi dreptate – celui de dinainte de '89, la care foarte mulţi politruci şi-ar dori să se revină. Dar despre rolul mijloacelor de informare în masă într-o campanie cum a fost cea din primăvara anului trecut, în ziarul de mâine.