Grecia și noi

S-a înnoptat de-a binelea în Laganas, undeva în sudul insulei Zakynthos. Orășelul își trăiește orgiile nocturne în ritmurile muzicii house. Asurzitor și hipnotic, o revărsare de furie exhibată ostentativ. Șiruri nesfârșite de puștani și puștoaice se înghesuie zgomotos pe străduțele înguste. Nu au mai mult de 15 ani. Ele sunt îmbrăcate sumar și strident sulemenite. Au privirile veștejite deja, nu mai păstrează nimic din copilăria biologică netrecută încă. Nici ei nu sunt mai proaspeți, îi imită pe cei maturi în vicii. Viața i-a istovit pretimpuriu. Când își vor da seama că și-au irosit adolescența în van, va fi prea târziu. Se duc toți în puzderia de cluburi și discoteci, unde fumează, prizează droguri și se îmbată criță. Dimineața se târăsc spre hotel, confuzi și buimaci, ce sinistră priveliște ! Vin din Anglia și brusc îmi aduc aminte de vorbele lui Henry Miller: „englezii s-au cherchelit imediat și, în felul lor fermecător, au alunecat în starea obișnuită de comă”. Dar nu e nimic fermecător în beția colectivă a degradaților minori, dimpotrivă. Să distrugi generații întregi de copii cu droguri și alcool este o ispravă de care statul capitalist ar trebui să se rușineze. Cum să-ți anulezi premeditat viitorul ? Cumplita stricăciune a capitalismului…

*

Criza economică și financiară nu se simte aici. A rămas pe continent. Dar teama, neliniștea au traversat mările albastru-turcoaz și s-au cuibărit în primitoarele insulițe. Astfel i-am lăsat la plecare pe localnici, preocupați de soarta țării clătinate de jocurile corporațiilor străine. Duminică, grecii au votat masiv împotriva austerității, dând un ghiont pilduitor cămătarilor internaționali, semn că mândria n-a pierit definitiv în vechea Eladă.

Ciudat, declarațiile de nesupunere ale premierului Tsipras n-au stârnit îngrijorarea SUA, ambasadorul lor de la Atena nu l-a tras de urechi și n-a pomenit de vreo lovitură de stat sau puci, ca în 2012, la București. Poate că fronda elenă îi convine de minune americanului, Uniunea Europeană este, la urma urmei, adversarul lui cel mai puternic. Preocupați să-i împace pe ucraineni și pe eleni cu ei înșiși, cei de la Bruxelles nu vor ține pasul cu yankeii, a căror monedă se întărește cu fiecare frison al rivalului de pe Bătrânul Continent. De unde și poziția rezervată a Administrației de la Washington în problema greacă - strategia militară le creează griji suplimentare, însă financiar le aduce profit. Complicată dilemă… Calul troian a ajuns în marile cancelarii ale lumii și nimeni n-are habar de consecințe.

*

De ce oare americanii sunt atât de sensibli la întâmplările din România? mă întreb întruna. Geografia, îmi răspund imediat, resursele naturale, un alt posibil răspuns. Fiindcă, Marea Neagră, cu zăcămintele ei uriașe, i-a adus peste noi pe pușcașii marini, nicidecum pornirile filantropice declamate propagandistic. Altfel, nu se grăbeau rușii să înhațe Crimeea, restul e demagogie.

Și nimeni nu mă va convinge că românii sunt corupții absoluți ai fostului bloc comunist. N-am auzit ca în Bulgaria, Ungaria, Polonia, Cehia, Serbia sau Slovacia să fie arestați atâția oameni politici de prim rang. Ori întreprinzători autohtoni. Că doar n-or fi alea țări total aseptice? Așadar, ce caută americanii la gurile Dunării?

*

Lecția de demnitate oferită de urmașii lui Aristotel nu-i va trezi din resemnare pe români. Aici, făcătorii de vorbe ai globalizării cu orice preț au atacat din toate pozițiile Cabinetul Tsipras, de parcă la mijloc era soarta României. Mercenari fără frontiere, ăștia sunt trompetiștii mediatici risipiți cu ordin pe unitate prin studiourile de televiziune valahe. Colac peste pupăză, Traian Băsescu, mahmur ca de obicei, a găsit de cuviință să-l gratuleze pe premierul de la Atena cu epitetele „lichea politică” și „ticălos”. Păi cel mai bine se pricepe la lichele… licheaua, gura păcătosului… Numai că merchezul e altul, cu vreo zece ani îndărăt, ex-președintele își mărturisea nestânjenit crezul politic, când dezvolta în stilu-i inconfundabil teoria Marelui Licurici. Or, un ins dispus să facă felație înaltului stăpân n-are cum să aprecieze gesturile demne, de neatârnare ale altora. Apoi, trebuia să-și justifice, la fel de grobian, măsurile impopulare din guvernarea Boc, așa încât ignorați-l! Dumnezeule, netrebnicul individ ne-a fost președinte un deceniu… Umilință mai mare nici că se putea închipui. D-aia, indiferent de viitorul incert al Syrizei, prinsă, totuși, în menghina voracilor creditori mondiali, revolta grecilor merită aplaudată acum. Căci Occidentul n-o va îngădui mult și în curând o vor îngenunchea, supușii au întotdeauna destinul pecetluit. Chiar îmi pare rău că nu sunt grec în zilele acestea.