Domnul Victor Athanasie Stănculescu este general din tată-n fiu, ba chiar din bunic în nepot. A făcut studii militare temeinice şi a urcat toate ierarhiile până la cea de general. În ultimul deceniu din epoca Ceauşescu a fost djunct al ministrului apărării, şef al Departamentului Înzestrări. Inteligent şi rafinat a ştiut să iasă onorabil din delicatele evenimentede la Timişoara, 16-22 decembrie 1989. Ca să nu fie pus în situaţia de a aplica ordinele lui Ceauşescu, s-a dat bolnav într-un spital de pe Bega. A revenit în Bucureşti şi aflarea tmultului din Capitală l-a determinat să marcheze încă o detaşare de clanul Ceauşescu. Şi-a pus un picior în ghips, însă n-a scăpat de corvoada de a-i acompania pe Ceauşeşti la elicopterul fugarilor. Numit de Ceauşescu ministru al Armatei i-a ignorat ordinele şi a dispus retragerea trupelor în cazărmi. După care s-a dus la Ministerul Apărării Naţionale şi a aşteptat calm să se aleagă apele. A cântărtit între un guvern Verdeţ (cu genralii Guşe şi Vlad), tranzitoriu ticluit în Cabinetul din din Comitetul Central, şi un FSN ad-hoc prezidat de Ion Iliescu. Securitatea cea rău famată depusese armele. Tot astfel urma să facă structurile Ministerului de Interne. Armata compromisă întrucâtva la Timişoara, la Bucureşti rămăssese totuşi ultimul scut în calea haosului dezlănţuit. Generalii Guşe şi Vlad au întârziat nepermis demult la sediul CC al PCR şi între timp echipa teleastului Ion Iliescu şi-a apropiat inestimabilele servicii ale generalului Stănculescu. Securitatea şi Miliţia au abandonat definitiv pe Ceauşeşti în mâinile Armatei. Cele două structuri opresive au avut abilitatea să se spele pe mâini de răspunderea pentru soarta Ceauşeştilor, precum Pilat din Pont. Generalul Stănculescu şi-a asumat răspunderea pentru soluţia finală în cazul cuplului Ceauşescu. Poate că a făcut şi greşeli – şi a făcut – pe parcursul sinuos al dramaticelor întâmplări. De la reţinerea Ceauşeştilor în unitatea militară de la Târgovişte şi până la înhumarea acestora în Cimitirul Ghencea, generalul Stănclescu a fost implicat total. A făcut bine, a făcut rău?! Toate acestea le va judeca istoria. Generalul Stănculescu a avut însă curajul să vină de fiecare dată şi să dea seama în faţa naţiunii pentru reuşite şi pentru erori. A descifrat pe cât a putut, pe cât a vrut – după zece ani – enigme de până ieri. Joi seara, într-o emisiune a noastră a avut francheţea să ceară întârziate scuze publice faţă de generalul comandant al unităţii de la Târgovişte, în incinta căreia s-a încheiat un capitol sângeros de istorie românească. Într-un final de emisiune-maraton, generalul Stănculescu a declarat imperturbabil: “Destinul m-a adus într-o confruntare cu preşedintele ţării şi al meu de atunci. Cred şi acum că prin actele mele am ajutat poporul român să scape de dictatură”. În decembrie 1989 generalul Stănculescu a avut posibilitatea, s-a gândit chiar, să instaureze o dictatură militară, pentru a opri iureşul dezlănţuit. A privit în Istorie şi n-a găsit profitabilă o dictatură după o altă dictatură. Dimpotrivă, s-a retras din Armată şi din politică, generalu Stănculescu fiind astăzi un prosper om de afaceri, bântuit de pârdalnice procese. Şi totuşi, stirpea generalilor gen Victor Athanasie Stănculescu n-ar trebui să fie pe cale de dispariţie în România de astăzi.
MARIUS TUCĂ
