Din armata de parlamentari care ne conduc destinele în toate direcțiile și niciunde, 32 de bucați s-au remarcat cu o inițiativă demnă de sărbătorit cu o ciorbă bună de fasole, la popota unității. Colecționari de soldăței din plumb și împătimiți ai jocurilor de război pe calculator, cei 32 de nelucrători la ’’Geniu’’, atrag atenția că: ’’Statutul de graniță și pilon de stabilitate în Sud-Estul flancului European pentru UE și NATO, obligă suplimentar România la un efort de adecvare din punctul de vedere al întăririi capacității sale active și pasive de reacție militară’’.
Cu alte cuvinte armata vrea la shopping și pentru asta îi trebuie bani. Dar mărirea pensiilor ofițerilor care s-au evidențiat doar pe câmpul de gogonele, bifând lădițele culese de soldați, nu e o măsură suficientă pentru întărirea armiei române?, se vor întreba milioanele de civilii neinstruiți. Ei bine, nu.
Parlamentul a aprobat crearea unui mecanism de donații private prin care să se colecteze fonduri necesare dotării MApN, iar donatorii vor fi recompensați în funcție de sumele date. La mărunțiș, primești avantaje mărunte. Cea mai tare combinație este însă și cea mai scumpă: dacă decartezi cel puțin 50.000 euro pe an, timp de 12 ani, ești uns cu gradul de general în rezervă.
Una peste alta, cu numai 600.000 euroi, te poți duce în vizită la neamuri, să plătești lumina, să schimbi butelia sau să uzi florile din curte, costumat ca doamna Marina Voica când prezida ședințele Fun-Club-ului ’’Michael Jackson România’’.
Uau! Super-oportunitate! Cred că o să dea buluc trenuri întregi de români cărora le prisosește căruța cu bani. Cine s-ar fi gândit că, în loc să arunci banii pe prostii cum ar fi, de exemplu, casa, masa, mașina, concediile, școala și sănătatea familiei, poți investi într-o chestie atât de cool? Nu-i de râs, pe bune! Parcă văd că în curând se vor umple mall-urile și cluburile de noapte cu beizadele care în loc de Ralph Lauren, Gucci, Boss și Versace vor apărea în ținute de general.
Păi, ce, credeți că de fraier urmărește Ilie Năstase loviturile de la Roland Garros, echipat ca la bombardamentele de la Pearl Harbor? Epoleții și fireturile aurii impun respect, nenică! Te salută toți în pas de defilare, te servesc absolut gratuit cu diverse tratații, râd dulce la glumele tale nesărate, te venerează mai mult decât ai nevoie, fără să te verifice dacă știi măcar din ce este alcătuită baioneta din dotare ( recte o parte lem-noasă și o parte fer-oasă).
Of, Doamne! De ce n-oi fi pus eu bani deoparte când aveam? Ce mi-ar mai fi plăcut, zău, să cuceresc munții de lubenițe din piață, înzorzonat precum Generalul Henri Mathias Berthelot!
Stau, totuși, și mă întreb ce va face un general de-ăsta cu cascheta cumpărată, în caz de război? Își pune împozanta uniformă ca să le convingă pe babele din bloc să sape la tranșee, cât să dea bine în selfie? Sau își va da, din prima secundă, foc la valiză, uitând că a avut odată o avere mai mare cu 600.000 euro, din care putea să-și deschidă un General Store?