Cand i-am spus doctorului ca in noaptea de marti spre miercuri, impresionat de afectiunea pana la tremur si cutremur pe care mi-a aratat-o patul, am ajuns la urgenta, m-a linistit. As putea spune ca definitiv, daca nu m-as cunoaste totusi destul de bine. Atunci ai facut frisonul solemn!, mi-a spus. L-as fi pus sa jure, dar ma pufnea rasul, plansul si dupa aceea, ca pe un bun roman, rasul-plansul. Adicatelea, eu, in necunoasterea mea, facusem frisonul solemn? Si la un moment rar si delicat, eu am gasit de cuviinta sa fiu imbracat, in fata acestei solemnitati vreau sa zic, in pijamale si halat de baie? Imi merit soarta! Ca sa nu mai vorbesc despre faptul ca storurile, data fiind si ora inaintata, trecuta de miezul noptii, erau trase, iar temperatura camerei, cu toata solemnitatea momentului, dar si a frisonului, se apropia vertiginos de 30 (treizeci) de grade Celsius. Solemne si ele, dar de-o solemnitate, as putea spune, tropicala. Da, spune doctorul, prietenul meu, frisonul solemn te zguduie din tatani, tremuri din toate incheieturile, dupa care "lucrurile" incep sa se mai linisteasca, sa revina la normal. Si uite asa, am aflat pe pielea mea, dintr-o intamplare nefericita, ce-i drept, de ce sufera Romania, de ce nu se mai face bine niciodata. Am aflat care ii e diagnosticul: frisonul solemn. La oameni e trecator, la ea e permanent: Romania are in fiecare zi frisonul solemn!
