Ca niste fluturasi neprihaniti, gata sa se aseze pe aceasta papadie numita Partidul National Liberal, "baietii" lui Stolojan n-au liniste pana cand hartuiala lor politica nu-l va dovedi pe Tariceanu. La randul sau, acesta din urma, incoltit de dulaii din propria-i ograda, Olteanu, Antonescu si Orban, secondati de Vosganian si Melescanu, nu se lasa dus decat o data cu partidul. Si cand te gandesti ca cele doua grupuri nu mai pot de dimineata pana seara tocmai de grija acestuia, tocmai de grija liberalismului. Pentru ca nu mai suntem in clasa intai a democratiei romanesti si, cu toata naivitatea noastra, suntem mai greu de prostit, n-avem nici cea mai mica indoiala ca toata aceasta batalie n-are alt scop imediat decat puterea in PNL.
Lasand la o parte si joaca de-a soarecele si pisica dintre cele doua gasti liberale, ba chiar previzibilitatea miscarilor acestora, nu pot sa ma abtin sa nu remarc totusi doua lucruri. In primul rand, felul sinucigas al gruparii Tariceanu de a se manifesta in aceasta batalie. Nu de putine ori am avut senzatia ca Tariceanu se afla in balconul Comitetului Central si, aidoma lui Ceausescu in decembrie ’89, le ofera Stolojenilor 2 (doi) lei ca sa scape de ei. Si asta in conditiile in care Taricenii au inceput in forta acest razboi, excluzandu-i pe Stolojeni din partid de le-au sarit fulgii, pentru ca mai apoi sa dea inapoi pana la a avea o intrunire la Casa Dante. Ce discutii poti sa ai cu unii care vor sa-ti taie gatul, iti vor capul!? Eventual, despre felul executiei si mijloacele prin care aceasta va fi pusa in aplicare. In ceea ce-i priveste pe Stolojeni, ramai perplex cum pozeaza ei in sacrificati, dar si gata de un nou sacrificiu pentru salvarea PNL-ului, ei, aceste libelule care s-au nascut azi-noapte si vor sa-si traiasca viata politica mai intens decat insectele cu pricina. Ne deranjeaza acesti fluturi albi ai verzei liberale. Nonsalanta cu care ne spun ca inca mai miros a placenta si, mai ales, singuratatea lor in lupta cu Taricenii, dusmanii liberalismului. Deranjeaza si felul in care pozeaza in baietii buni doar pentru ca au fost dati afara din partid! Deranjeaza si cum a fost Flutur rau pana-n momentul in care a trecut de partea lor, cum au fost toti rai si au devenit dintr-o data buni cand au schimbat gasca. Mai ramane ca Tariceanu sa treaca si el de partea Stolojenilor si sa devina brusc din rau bun, din inamicul numarul unu la prietenul cel mai bun. Al PNL-ului, al lui Stolojan si al liberalismului in general...