Faptele strigatoare la cer nu mai impresioneaza pe nimeni. Nepasarea, abuzurile si aroganta autoritatilor fac sa se revolte in cel mai bun caz o banca dintr-un parc. Disparitia unui om in conditii ciudate nu impresioneaza absolut deloc.
Nici o emotie de jur-imprejur. Moartea nu mai misca nici o frunza, daramite un om. Ne-am obisnuit cu raul, care a devenit un "bun" de larg consum. Ne-am obisnuit cu egoismul! Aproape ca nu ne mai intereseaza nimeni si nimic dincolo de peretii casei. Lipsa de solidaritate ne-a macinat pana la resemnare. Nu mai reusim sa fim solidari nici cu noi insine, cu atat mai putin cu cineva din preajma noastra sau, Doamne fereste!, cu un strain. Lucruri importante in viata noastra, lucruri pentru care ar trebui sa umplem strazile, mai degraba ne dezbina decat sa ne uneasca. Ideea comuna este discordia. Legea o face ura, iar resemnarea a inabusit orice urma de protest in noi. Am ajuns sa protestam in gand.
Uneori de teama, alteori de rusine, de multe ori, de cele mai multe ori de lehamite si de scarba. Nu mai suntem in stare nici macar sa ne plangem de mila. Atat!
