Trăieşte România o dramăĂ Traieşte! Şi nu una, ci o mie de drame! Dar drama cea mai mare este cea a poporului român. De la această dramă, cred, pleacă toate celelalte. Sărăcia, bolile, lipsa de speranţă şi în cele din urmă resemnarea fac din poporul român să nu mai fie în stare să declanşeze măcar o grevă. Ideea de revoluţie s-a îndepărtat aşa de tare de România încât nici următoarea eclipsă n-o să ne-o aducă înapoi. Dacă-n ’89 poporul român a fost în stare de o mare revoltă - cu rezonanţă de revoluţie în suflet – astăzi, mi-e teamă, nu mai e-n stare să obţină de la stăpânii actuali nici măcar o pauză de ţigară. Batjocorit şi umilit, în el s-a stins poate pentru totdeauna spiritul de revoltă, de împotrivire. Dar cine a făcut posibilă existenţa acestei drameĂ Fiecare dintre noi, într-o mai mică sau mai mare măsură, dar în primul rând câteva personaje asjunse întâmplător să ocupe cele mai înalte funcţii în stat. Drama dramelor este că aceste personaje de paie au reuşit să compromită chiar ideea de dramă. Şi asta într-o ţară în care drama devenise o tradiţie. Spun asta pentru că personajele respective nu merită mai mult de un rolişor într-o dramoletă, într-o telenovelă. Personajele unei drame reprezintă spirite puternice, demne, adevăraţi oamnei de stat. Or, caricaturile astea prin comportamentul şi înfăţişarea lor, lucrul cel mai grav, au reuşit să-şi bată joc de drama unei ţări, drama unui popor.
MARIUS TUCĂ
