La început a fost confiscarea valutei, a urmat râsul, cu Ion Iliescu, apoi plânsul, cu Traian Băsescu, şi apoi n-a mai urmat nimic până mai ieri-alaltăieri, când, printr-o întâmplare deopotrivă fericită pentru PD-L şi nefericită pentru el, el, cel mai vechi dintre candidaţi la o funcţie în stat din ultimii douăzeci de ani, şi-a luat inima-n dinţi şi a spus da în faţa ofiţerului stării debile şi, uite aşa, a devenit oficial un fel de cal verde pe pereţii din Modrogan sau, mai elegant spus, potcoava unui cal mort prinsă în poarta Cotrocenilor, candidatul la funcţia de prim-ministru, aţi ghicit, e vorba despre nimeni altul decât Theodor Stolojan, candidatură care a emoţionat o ţară întreagă şi, mai ales, a născut câteva întrebări la care poporul, în prostia lui, aşteaptă nişte răspunsuri, şi anume, de ce Theodor Stolojan a renunţat acum patru ani la candidatura la Preşedinţie?, vrăjeala cu nervii-nervoşi care "era întinşi" la maximum aşa mulţi cum era nu mai ţine, cu ce sau de către cine a fost şantajat valutistul nostru, al tuturor celor care ne uitam "cum schimba" marinarii dolarii?, şi, cel mai important, la rugămintea cui i-a predat ştafeta de candidat la cea mai înaltă funcţie în stat lui Traian Băsescu?, iată, aşadar, două-trei întrebări la care trebuie să ne răspundă "dragă Stolo" şi după aia vorbim şi despre calităţile lui de prim-ministru înotând şi ieşind din mare sub privirile pline de admiraţie ale midiilor, hamsiilor şi Ralucăi Turcan…
