În zilele care urmează împlineşti trei ani de când ai fost ales preşedintele României. E un moment simbolic important chiar dacă preocupările şi interesele tale sunt, de mai multă vreme, cele ale unui om matur. Ştiu că vii spre noi, cei mai tineri, cu enrgie, sensiblitate şi nenumărate idei. Ştiu că viitorul este pentru tine o provocare plină de întrebări şi nelinişti (vezi ultimele sondaje). În aceste rânduri nu vreau să-ţi dau sfaturi la asta te pricepi cel mai bine. Poate ar trebui, mai gâdeşte-te, să-ţi închipui că stăm alături într-un tren fără naş, că vorbim şi că, la un moment dat, tu vei coborî. Asta se va întâmpla, probabil, la sfârşitul anului 2000. Eu voi merge mai departe. Tu, odată coborât, vei purta trei şanse (ultimele) pentru viitorul României. În primul rând trebuie să ai mereu încredere în tine. Indiferent de locul unde trăieşti, indiferent de casa în care ai copilărit, trebuie să ştii că porţi în tine ceva unic – parfumul doamnei Zoe PetreĂ, versurile lui Radu VasileĂ, privirea lui Victor CiorbeaĂ, obrăznicia lui Dorin MarianĂ – şi că de acum înainte ai puterea de a face ca glasul tău, aşa voalat cum este, să fie auzit şi respectat. Apoi, legată de încredere, vine responsabilitatea. Da, da responsabilitatea, vi se pare cunoscut cuvântul, nu-i aşaĂ Responsabilitatea înseamnă înainte de toate implicare şi acţiune. Oriunde te vei afla - în opoziţie, la putere, la mare sau la munte – vei avea în fiecare clipă şansa şi răspunderea de a participa la propriul tău destin şi la destinul nostru comun. România de mâine a depins şi de tine. În sfârşit, am să-ţi vorbesc de curaj. Poate că acum crezi că nu poţi schimba nimic în jurul tău, dar jocurile făcute dinainte nu există decât pentru cei slabi, iar ţara în care trăim are nevoie mai ales acum de curajul tău de a spune adevărul despre cei trei ani şi despre lupta pe care ai dus-o împotriva corupţiei. Priveşte atent şi păşeşte cu îndrăzneală înainte! De acolo îţi va face cu mâna Ana Blandiana.
MARIUS TUCĂ
P.S. Dacă tot s-a apucat preşedinele să le scrie celor care împlinesc 18 ani, ne-am gândit că n-ar fi rău să primească şi domnia sa o scrisoare de acelaşi fel. Scrisoarea preşedintelui către cei care împlinesc 18 ani, o reproducem alăturat.