Cred că e nevoie, în perioada prin care trecem, de un scurt recurs la istorie. În 1877, la 4 aprilie, am semnat Convenţia politică şi militară cu Rusia pentru trecerea trupelor ţariste în Balcani. Deşi am luat parte la război, deşi ne-am câştigat independenţa prin luptă, la Congresul de Pace de laBerlin, 1878, marile puteri au dictat pierderea de către România a Basarabiei de Sud în favoarea Rusiei. În culisele Congresului, Goncearov şi Bismark i-au îndemnat pe Brătianu şi Kogălniceanu să primească în schimbul pierderii Basarabiei cât teritoriu vor înspreBulgaria, dinBulgaria. Atunci, refuzând oferta, I.C. Brtianu a rostit memorabilele cuvinte: “Nu vând suflete de români. Să rămână în istorie protestul nostru că ne-am supus forţei”. În 1914, la izbucnirea primului război mondial, ne-am menţinut neutralitatea. Deşi aveam tratat secret (de la 1883) cu puterile centrale Austro-Ungaria şiGermania. La 28 iulie 1914, Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, România păstrându-şi neutralitatea îuntrucât nu Austro-Ungaria a fost atacată, ci a atacat, fiindţarăgaresoare. În august 1916 am încheiat un tratat cu Rusia, Franţa şi Anglia, intrând în război pentru întregirea ţării (Transilvania şiBucovina). Ei bine, la Pacea de la Paris, 1919, marile puteri învingătoare, în frunte cu SUA, n-au mai recunoscut tratatul din august 1916. Şi au hotărât noua ordine europeană după bunul lor plac. Aşa se face că a trebuit să recunoască unirea Transilvaniei şi a Bucovinei cu România, dar n-au recunoscut niciodată unirea Basaraiei cu patria mamă, înjumătăţind şi Banatul, contrar înţelegerii stipulate în tratatul din august 1916. În al doilea război mondial am fost din nou incitaţi să luăm în compensaţie pământul altora, de această dată la împărţirea Iugoslaviei. Mareşalul Antonescu a avut demnitatea şi onestitatea să refuze o tentaţie pe care alţi vecini ai noştri n-au refuzat-o. La 12 septembrie 1944, România a încheiat Convenţia de armistiţiu cu aceiaşi mari aliaţi” Rusia Sovietică,Anglia, SUA. Armata română a mers până-n Tatra (Cehoslovacia) şi până-nAustria, dar la pacea de laParis(1946-1947) nu ne-a fost recunoscută cobeligeranţa şi am pierdut, pentru Dumnzeu ştie cât timp, Basarabia, Bucovina de Nord şi Cadrilaterul. După 1996 am semnat tratatul cu Ucraina, amanetând viitorul românilor Bucovineni şi Basarabeni până la… clanedrele greceşti.
Privim în urmă şi observăm că ne urmăreşte destinul perdanţilor. Ştim să ne mândrim, şi pe bună dreptate, cu istoria noastră milenară, dar iată cum astăzi, ca şi ieri, îi ignorăm învăţămintele. Suntem chemaţi să luăm o hotărâre cardinală cu impactul neprevăzut. Şi nu ştim, Doamne, care-i drumul cel bun…
MARIUS TUCĂ
