Despre singuratatea lui Basescu

Traian Basescu nu doreste ajutorul nimanui. Ba chiar il enerveaza cand cineva ii sare in ajutor. Pentru ca-n mintea domniei sale, de marinar de cursa lunga, cei care vor sa-l ajute il cred slab. Si despre el poti sa crezi orice, numai ca nu e slab. Asta era pentru intelectualii care la inceputul anilor ’90, cand Traian Basescu isi dadea demisia din toate functiile si pleca la Constanta, nici nu stiau cine e. La fel, cei care-l plang pe Basescu de faptul ca este singur, unii isi exprima chiar mila, nu prea stiu despre ce vorbesc. Traian Basescu a fost intotdeauna singur. Si, paradoxal sau nu, singuratatea a fost si a ramas unicul sau aliat, singurul sau prieten. Si tot singuratatea l-a facut puternic. Ii place sa joace rolul asta de singur impotriva tuturor. Il motiveaza, il mobilizeaza, il provoaca si, as putea spune, il cauta cu lumanarea. Este si motivul, fiind atat de singur, pentru care nu de putine ori a jucat la cacealma. Si i-a reusit de fiecare data, pentru ca adversarii sai, tocmai cand il credeau mai slab si mai singur ca niciodata, au primit o replica puternica, dar invers proportionala cu starea sa. Blufurile sale repetate nu i-au invatat nimic pe adversarii sai politici, care astazi vor sa-l suspende. Sa-mi fie cu iertare, dar parca ideea asta cu suspendarea le-a dat-o tocmai Traian Basescu.