PDSR, partid rezultat din FSN – formaţiune născută pe coama Revoluţiei – a fost şi a rămas până astăzi cel mai mare partid de pe scena politică românească. Partid care a acţionat ca un magnet în preajma alegerilor – atunci când era creditat cu şanse mari de a le câştiga – alegându-se cu o droaie de fripturişti, oportunişti. Sigur nu aceştia sunt cei care reprezintă, care formează Partidul Democraţiei Sociale din România. Cineva încerca să facă un portret-robot al „pedeseristului”, spunând că acesta e făcut după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu. Cred că se înşeală. PDSR este un partid care acoperă, ca structură, toate categoriile sociale, toate vârstele. Şi în ceea ce priveşte doctrina, cred că în PDSR există grupări de stângă-stânga, de centru, social-democraţi, cum la fel de bine există şi o fracţiune social-liberală. Şi cred că aceste grupări s-au structurat mai bine, s-au consolidat după 1996. Pierderea alegerilor şi trecera în opoziţie a grăbit acest proces absolut firesc. Cred, de asemenea, că PDSR trebuie să nu mai facă trimitere la perioada ’92-’96, perioadă în care a guvernat, invocând-o ca pe o guvernare reuşită. Uită foarte uşor cei din PDSR că în urma acelei guvernări au pierdut alegerileĂ E o greşeală, cred, raportarea guvernării PDSR la cea a coaliţiei CDR-PD-UDMR, chiar dacă prin prisma acestei raportări este posibil ca partidul lui Ion Iliescu să vină iarăşi la putere şi implicit la guvernare. PDSR trebuie să privească în viitor, altfel se va trezi iar în Opoziţie şi nu se ştie cât tipm îi va trebui să redevină credibil. Despre noua candidatură a lui Ion Iliescu, cât şi despre cei care lustruiesc uşile şi clanţele liderilor PDSR, în tableta de mâine.
MARIUS TUCĂ
