Despre Ion Iliescu

13 Oct 1999
Despre Ion Iliescu
Ion Iliescu n-a acceptat nici o clipă să părăsească scena politică învins. În 1997, preşedintele PDSR stătea catastrofal în sondajele de opinie. Au fost  puţini cei care-i mai dădeau atunci vreo şansă celui propulsat în fruntea ţării de Revoluţie. Ion Iliescu a strâns din dinţi, a îndurat o bună bucată de timp în tăcere – au fost foarte rare ieşirile sale la rampă în acea perioadă - şi iată că acum culege roadele.  Roadele cuiĂ S-a schimbat foarte mult Ion Iliescu în aceşti trei aniĂ Aş zice că nu. Însă politica de-a dreptul catastrofală dusă de actuala Putere în frunte cu preşedintele Emil Constantinescu l-a readus pe fostul preşedinte în postura de principal candidat pentru Cotroceni. Ceea ce arată că, într-un fel, suntem condamnaţi, noi, românii, să-l alegem, să-l votăm ca preşedinte pe cel care ne poate scăpa de cel aflat în funcţie. Într-un fel istoria se repetă: aşa a ajuns şi Emil Constantinescu Preşedinte. Românii l-au ales pe actualul şef al statului  în primul rând pentru că nu l-au mai vrut pe Ion Iliescu. Păi, şi acum de ce îl vor din nou pe fostul preşedinteĂ Pentru că vor să scape de Emil Constantinescu! Totuşi, trebuie spus că preşedintelui PDSR i-a prins bine experienţa din Opoziţie. Va redeveni Ion Iliescu preşedinteĂ Aceasta-i întrebareaĂ Dacă va ajunge în turul doi cu Emil Constantinescu are mari şanse. Pentru că atunci Teodor Meleşcanu îi va da voturile lui Ion Iliescu, urmând ca liderul ApR să-şi ducă partidul la guvernare, în plus, acesta va primi şi funcţia de preşedinte al Senatului, după modelul Petre Roman. Ce se va întâmpla dacă în turul doi, lucru dince în ce mai posibil, vor ajunge Ion Iliescu şi Teodor MeleşcanuĂ Cum este exclus ca actualul preşedinte să-i dea voturile lui Ion Iliescu, este foarte clar că va fi o bătaie pe viaţă şi pe moarte între doi foşti: un preşedinte şi un ministru de externe. Vor conta foarte mult în această dispută voturile obţinute de Petre Roman. Dar toate astea sunt calcule teoretice care pot fi răsturnate de realiate într-o singură zi.  Emil Constantinescu nu se va împăca uşor cu pierderea fotoliului  prezidenţial. Acesta va încerca să valorifice la maximum toate oportunităţile, toate geşelile  adeversarilor săi, beneficiind şi de faptul că se află în funcţie. Revenind la Ion Iliescu, acesta poate câştiga alegerile dacă va refuza să bea din cupa victoriei  înainte ca ea să fie obţinută. Păstrarea picioarelor pe pământ şi ieşirea dintr-o euforie pe care ţi-o pot da rezultatele sondajelor sunt esenţiale. La fel, Ion Iliescu trebuie să aibă o  poziţie foarte fermă atunci când oportuniştii vor asalta în valuri partidul, o poziţie de respingere categorică.  Singura întrebare care şi-o pun mulţi în legătură cu Ion Iliescu: este fostul şef de stat cel mai nimerit pentru a conduce ţara în primi patru ani ai noului mileniuĂ

MARIUS TUCĂ

 

P.S. Pentru fripturiştii şi ligăii din PDSR nu mai am spaţiu. Nici nu merită!

 

Alte stiri din Editorial

Ultima oră