A fost un sfârşit de săptămână dominat de ploaie. Ploaie şi iar ploaie. A trecut vremea ploii ca biecuvântare! Astăzi ea s-a transformat în blestem. Nu ştiu de ce am impresia că şi România stă să se transforme dintr-o ţară binecuvântată într-una blestemată. Cineva îmi tot spune că anul 2000 este cel care va aduce sfârşitul lumii şi de aici toate aceste semne. Mi se pare o nedreptate strigătoare la cer treaba asta cu sfârşitul lumii în anul 2000. Cum adicăĂ Se termină totul când noi de-abia am împlinit 33 de aniĂ Nici n-am apucat bine să muşcăm din viaţă şi gata, vine sfârşitul ei, sfârşitul lumiiĂ Auzi, comedie! Doamne fereşte şi apără! Le dă mâna celor trecuţi de 60 de ani să spună asta, ce le pasă lor, au trăit şi acum firesc pe undeva, vorbesc de sfârşitul lumii. Noi, de câţiva ani buni, tot căutăm zăpezile de altădată, poveştile de dragoste de altădată, concediile de altădată, ploile de vară de altădată, toate lucrurile şi întâmplările care vin… de altădată! Chiar aşa demult ţine viaţa noastră de „altădată”Ă Nu cumva de vină sunt şi anii, numai că ne e teamă să recunoaştem, dar şi mai teamă, s-o spunemĂ Nu cumva „altădată” de mâine va fi de fapt ceea ce trăim azi, „altădată” de aziĂ Nu cumva ne e ruşine să ştergem, să uităm anumite vremuri, „alte vermuri”, din viaţa noastră şi atunci le trecem la categoria „altădatăĂ” Poate că asta se întâmplă şi de frica anilor. Anii adunaţi fără cei mai puţin plăcuţi ar ieşi mai puţini decât avem, şi atunci n-am mai avea timp să trăim diferenţa. Diferenţa dintre anii de azi şi anii de altădată. Dumneavoastră ce aţi vrea să trăiţi mai întâi: amintirile de altădată sau clipele de azi, anii de altădată sau anii de aziĂ
MARIUS TUCĂ
