Dansând cu... virusul

„Trebuie să dansăm cu virusul. Nu avem de ales”[1], ne îndemna în cunoștință de cauză un chinez încă din primăvara anului 2020.   Sigur, tipul nu este fitecine, însă puțini l-au luat în seamă atunci.  Astfel a început  dansul vieții și al morții, deși pretutindeni ni se repeta isteric și apocaliptic  să  respectăm  distanțarea socială. Deși era nevoie, mai mult ca oricând, de solidaritate, de apropiere umană ! Cu toate astea, evitarea semenilor n-a împiedicat infectarea pe capete a populației  globului și zău că îmi venea să urlu înspre mulțimea de inși speriați: „Din cauza asta te-ai şi îmbolnăvit. Dacă ai fi trăit în hotarul oamenilor, ar fi acţionat asupra ta condiţiile sociale ale  comunismului, provenind de la ei, dar aşa, singur, evident că ai căzut bolnav: toate canaliile de microbi s-au abătut numai asupra ta, altfel s-ar fi împărţit la toţi şi ţie ţi-ar fi revenit mai puţini...”[2] Un dram  de umor nu strică niciodată, îndeosebi în perioadele  de criză individuală sau colectivă. Te ajută să treci mai lesne peste groaza orchestrată cu dibăcie împrejurul tău. Așa, răsfirați  fiecare  pe unde s-a nimerit, ne-a înhățat  virusul slobozit din te miri ce unghere. Singurătatea impusă din laboratoarele manipulării  ca la carte ne-a vulnerabilizat cum nu ne închipuiam  și atât ne-a fost. Strania făptură ni s-a băgat  pe sub piele și, de urât, am acceptat-o. Oricum nu ni se ceruse voie... Ușor, ușor, ne-am transformat în animalul de companie al asasinului în serie și umilințele suportate  sunt greu de descris. Deposedați de bunăvoie  de mândrie  și demnitate, ne-am trezit dansând  ba blues, ba tangou,  foxtrot, bossa nova, rock, cha-cha, vals, ceardaș, menuet, polka, mazurka, flamenco, cazacioc, ciuleandra... Zbânțuiala cu pricina pe unii i-a ucis, pe alții i-a înspăimântat, traumatizându-i  fizic și psihic. După mult timp, individul și-a dat seama cu groază că scăparea e-n solitudine, mulți căzând în misticismul religios, aidoma „dervișilor rotitori”. Muzica purificatoare a samei s-a răspândit cu iuțeală la semnul maestrului sufit Rūmī și novicii și-au pregătit călătoria inițiatică și ascensiunea spirituală, „dizolvând mintea prin  iubire, către «Cel Perfect».”[3] La  sosirea din drumul spre adevărul divin, cu spiritul dospindu-se prin iubire și anulându-și  ego-ul, adepții  de conjunctură își vor fi atins țelul și se vor fi întors la cele lumești mai maturi, gata să se așeze cu osârdie în centrul întregii creații universale, cică. Chiar, ce i s-o fi năzărit înțeleptului Rūmī  în clipa neapărat de grație tot plimbându-se prin piața orașului  sortit să-l eternizeze? Legenda spune că, în sunetul ritmic al ciocanelor meșteșugarilor aurari, el ar fi auzit „lā ilāha illā-llāh”, adică „nu există alt zeu în afară de Allah” și, fericit nevoie mare de  revelația tocmai dezvăluită, și-a întins brațele și s-a apucat să se învârtească așijderea titirezilor. Ce simplu ar fi ca ritualul cu pricina să ne vindece de noi înșine și de puzderia de angoase căpătate estimp... O iluzie, totuși, fiindcă numai apostolii lui Hipocrat au darul divin al oblojirii rănilor trupești și mintale. Din păcate, sistemul public de sănătate și-a dezvăluit deodată și pretutindeni limitele și slăbiciunile. Ori s-a dorit o asemenea percepție, de vreme ce clinicile private n-au avut de suferit? se întreabă  destui, deloc naivi. Uneori, virusul ne-a silit să ne  unduim lasciv trupurile precare în acorduri orientale, aidoma cadânelor. Cine s-a împotrivit a plătit cu propria-i onoare, căci milițienii „Cauzei Juste” s-au dezlănțuit ca la comandă  împotriva tuturor ereticilor. În loc de tratamente clasice, ni s-au recomandat vaccinuri. Inițial, deoarece recomandarea s-a transformat imediat în obligație. Sancțiunea ? Carantinarea  totală - lockdown în limbajul drag al globaliștilor - și  restrângerea scandaloasă a unor drepturi și libertăți fundamentale.  Comunitatea internațională nu doar că n-a protestat, dar a aplaudat  nătâng violarea condiției umane. Ni s-a  impus  certificatul verde cu care să circulăm prin  imensul lagăr de concentrare, întru satisfacția voracilor  oligarhi mondiali, ale căror averi s-au umflat cu nesimțire. „ Profeții pereni ai pieirii” nu au tăcut o clipă, continuând să prorocească fel de fel de nenorociri. „Ei au prezis o criză a suprapopulării în anii 1960, foamete în masă în anii '70 și sfârșitul petrolului în anii 1990. Ei sunt moștenitorii ghicitorilor proști de ieri. Acești alarmiști cer mereu același lucru: putere absolută de a domina, transforma și controla fiecare aspect al vieții noastre. Vor să ne vadă că mergem prost, dar nu lăsăm să se întâmple asta.” Geaba strigătul de trezire la realitate al lui Donald Trump, tăvălugul  progresist l-a măturat ca pe un surcel, dovadă că viitorul nu va aparține patrioților, ci mondialiștilor ! Afacerile cu vaccinurile tămăduitoare au înflorit și oportunitatea nu putea să-i scape președintei  Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prinsă în negocierea, în numele  instituției,  cu boss-ul firmei Pfizer, a 1,8 miliarde de doze, în condițiile în care populația „Bătrânului Continent” este de... 450 de milioane  de locuitori. Brațul șovăielnic al Justiției n-a ajuns însă și la Bruxelles, permițând euro-grangurilor să se destrăbăleze în voie pe banii contribuabililor din uniune. În schimb, tulpinile covidice se înmulțesc alarmant și circulă cu o iuțeală surprinzătoare de la un meridian la altul, semănând teroare și panică. Într-un târziu, ni se transmite că n-avem încotro și va trebui să dănțuim cu virusul,  nu există  alternativă ! Vom învăța și asta, desigur, după ce, secole de-a rândul,  am dansat și cu lupii...

          Epilog:

          „Îl împiedică să joace dansul Focului și-l rușină. L-am împins apoi pe Mandamour la capătul mesei. S-a prăbușit în cele din urmă acolo, cuminte, printre suspine și mirosuri. A adormit.

             De departe a șuierat remorcherul; chemarea lui a trecut podul, o arcadă, încă una, ecluza, un alt pod, mai departe... Chema spre el toate șalupele fluviului, toate, și întreg orașul și cerul și câmpul și pe noi, lua cu el totul, şi Sena, totul, ce să mai vorbim.”[4]

          Păi, nu ne-a  luat și nouă totul pandemia asta nemernică ? Ce mai tura-vura, ultimii doi  ani au fost un fel de călătorie  la capătul nopții...