Pentru că la politică şi fotbal se pricepe toată lumea, hai să analizăm niţel campania electorală din punct de vedere fotbalistic.
A fost un meci spectaculos, dar cu destul de puţini spectatori în tribune, că era şi destul de frig.
Echipa în roşu a practicat un joc generos, a pasat scutiri de taxe, a centrat ajutoare sociale, a dat-o-n tribune cu dezvoltare, a driblat autostrăzi, ce mai, galeria era în delir. Jocul echipei a promis de la bun început şi exact pe asta s-a şi axat, pe promisiuni. Antrenorul a mizat mai mult pe old-boys.
E drept că de la meciul ăsta au lipsit șefii de galerie cu pixuri, găleţi sau sticle de ulei şi nici n-au mai adus suporterii la stadion cu autobuzul.
Echipa în galben-albastru, în schimb, a încercat un joc mai intelectual, dar de fapt n-a făcut decât să încerce să închidă jocul şi să meargă cu pase lungi pe vârf, un stranier adus cu mari eforturi de la UE Bruxelles.
Galeria a avut o coregrafie spectaculoasă, cu muzică de ambianţă, cu îndemnuri de "înainte", cu mobilizare pe Facebook, cu scandări de genul "dacă nu... punctezi, nu contezi".
Ba au venit întăriri şi de la echipa a doua, că poate-poate mai... salvează ceva. Dar în final, poate şi datorită prezenţei scăzute în tribune, echipa în roşu a învins categoric.
Ceea ce mă duce cu gândul la naţionala noastră; păi dacă nici galben-albaştrii nu s-au descurcat cu selecţioner german, ce să cerem de la gălbiori?
