Încet-încet partidele politice sunt interesate din ce în ce mai puţin de soarta României. Gândurile lor se îndreaptă spre alegerile din anul 2000 şi, paradoxal sau nu, acest lucru le îndeamnă să invoce din trei în trei propoziţii “salvarea ţării”, “unirea tuturor forţelor” ş.a.m.d. Campania electorală a început. Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută nu face decât să confirme ceea ce scriu. Domnii Măgureanu şi Cataramă bat ţara-n lung şi-n lat şi culeg în coşuleţul lor numit Partidul Naţional Român tot felul de ciupercuţe, oameni politici, ierburi, deputaţi, muşchi şi licheni, chiar şi rataţi. PUNR se agită şi el prin câţiva reprezentanţi de frunte, simţind în ceafă “respiraţia” rece a pragului electroal de 5%. Despre PDSR, ce să mai zic? Prin poziţia pe care a adoptat-o acest partid privind problematica reglementării legislative a dreptului de proprietate la Consiliul Naţional arată că alegerile sunt foarte aproape, bat lauşă. La fel, Partidul Democrat a hotărăt la sfărşitul săptămânii trecute, la Colegiul Director, să rămână la guvernare. Deocamdată! pentru că nu va mira pe nimeni dacă într-o zi, bună-rea, Petre Roman îşi va lua bocceluţa şi va pleca spre zări mai luminate, mai bune. Tot la sfârşitul săptămânii trecute – atunci s-au întâmplat toate parcă - PSDR, prin Consiliul Naţional, a hotărât fuziunea cu Alianţa pentru România în trei etape. Cât despre ieşirea de la guvernare a PSDR, se va lua o hotărâre după fuziunea celor două partide. Din câte ştiţi, domnii ţărănişti au hotărât, bunăoară, să sprijine Guvernul Radu Vasile, adică să meargă tot înainte. Şi partidele mici se agtiă în perioada asta, încercând să intre în alianţe care să le poată permite intrarea în Parlament. Aşadar, cu excepţia Partidului Naţional Liberal – UDMR nu e partid politic – toate celelalte formaţini sunt aşezate în bloc-straturi aşteptând semnalul de începere a cursei. Cursă care e cu mult deasupra interesului naţional în opinia politicienilor noştri. Am zis!
MARIUS TUCĂ
