Când CDR a începutcampaniaelectroală petnru toamna lui ’96, liderii Convenţiei ne-au fluturat pe sub nas “Contractul cu România”. Nimănui nu-i trecea prin minte că totul se va transforma în “Contractul cu lăcmoia” pentru conducători şi “Contractul cu sărăcia” pentru cei conduşi. Înşiruirea celor 20 de minciuni, care semănau cu promisiuni de genul tinereţe fără bătrâneţe sau viaţă fără de moarte, începea firesc cu punctul unu în care se scria negru pe alb: “În 200 de zile, CDR va pune în poeseie toţi prorpietarii terenurilor care nu se află în litigiu şi va elibera titluri de prorpietate tuturor persoanelor al căror drept de proprietate a fost reconstituit”. De la efervescenţa campaniei electroale şi până azi au trecut aproape 200 de… săptămâni. În tot acest timp, politicienii au avut probleme cu algoritmul: zile şi noţi se consumau cu calcule pe hârtie, pentru a satisface setea de putere a PNŢCD, PNL, PD, UDMR, PSDR. A urmat apoi negocierea unor noi înţelegeri între partide în speranţa că doar-doar va urma perioada de muncă asiduă. N-a fost să fie, că, deh, fiecare partener se simţea înşelat de celălalt, fiind necesară ieşirea la rampă pentru a dezminţi acuzele ce se aduceau de o parte sau alta. Apoi a reuşit înscăunarea unchiului, a mătuşii, a nepoţilor, verilor, paletă lărgind-se până la gradul IV de rudenie. A trebuit să înceapă acomodarea cu statutul de vedetă aflată în prim-planul atenţiei şi încercările disperate de a trece de faze: “uite, dragă iar m-au dat ăştia la televizor!”. Şi cum standardul de viaţă creştea vertiginos, a trebuit ca “bietul politician” să treacă de prgaul acomodării cu secretara nou-nouţă, cu hotelurile cu multe stele, cu salariile cu multe zerouri şi cu reglarea sistemlui de aer condiţionat al ultimului tip de autoturism. Am înţeles-o şi p-asta şi am aşteptat cuminţi. Au venit ca un tăvălug peste noi certurile din coaliţie, vreo jumătate de an, schimbarea premierului, inundaţiile, accidentele. Noi am aşteptat încontinuare cuminţi ca ei să se apuce de treabă.
Aşteptam relansarea economiei, râurile de lapte şi miere, malurile de turtă dulce. Ne-am ales însă cu noi certuri pe tema terenurilor arabile, a pădurilor sau caselor, cui se dă, de ce se dă, dacă sunt sau nu vaccinaţi cei care primesc sau jinduiesc spre a primi.
MARIUS TUCĂ
