Conştiinţa banului

E absolut comic felul în care au reacţionat parlamentarii români la presiunile opiniei publice după ce au găsit de (ne)cuviinţă să-şi mărească singuri salariile. Comic, pentru că liderii politici au făcut nenumărate declaraţii prin care înfierau creşterile salariale ale parlamentarior, iar când în plenul celor două Camere s-a supus la vot revenirea asupra amendamentului care dubla indemnizaţiile, ce credeţi că s-a întâmplat? Ce să se întâmple? Nimic! Adică, parlamentarii au votat împotrivă, respingând propunerea de revenire. Atunci, o să vă întrebaţi, la ce bune declaraţile pline de simţire demagogică ale liderilor politici dacă votul a fost cum a fost? Răspuns: la nimic! Un parlamentar, care nu merită să-i amintesc numele, a făcut presa:o jigodie!”. Ca şi când presa ar fi mărit salariile parlamentarilor, ca să fac şi eu niţel pe prostul! Presa n-a făcut altceva decât ceea ce face de zece ani încoace: adică să le aducă aminte parlamentarilor pe ce lume tristă sunt. Ceea ce mă frapează la felul în care au reacţionat parlamentarii este lipsa  asumării răspunderii pentru ceea ce au votat. Aşadar, să recapitulăm: votul pentru dublarea salariilor a fost dat în unanimitate. Când parlamentarii au fost luaţi separat la întrebări au văzut cu toţii că foarte greu s-a găsit unul care să recunoască deschis că a votat pentru. Aproape nici unul dintre ei n-a  venit în faţa presei să spună verde-n faţă: “Da, mi-am votat dublarea salariului, pentru că aşa am crezut de cuviinţă, pentru că merit aceşti bani”. Au urmat, după  cum am spus, declaraţiile apă de ploaie ale liderilor politici. Cine i-a pus pe aceştia să spună că partidele pe care le conduc, deci şi membrii lor, sunt împotriva majorării salariilor, numai Dumnezeu ştie! Căci s-a văzut, parlamentarii lor n-au ştiut. Sau, altfel spus, indicaţiile, directivele de sus n-au mai fost urmate ca de obicei. Maşina de vot a mers de această dată pe dos. Ceea ce arată adevărata dramă pe care o trăieşte Parlamentul României, şi anume ei parlamentarii noştri votează cum le dictează propria conştiinţă doar atunci când trebuie să-şi voteze dublarea salariilor.