Comisarul şi Vasile

03 Noi 1999
Comisarul şi Vasile
Vom fi păstoriţi. Politico-financiar. De un grup internaţional de lucru şi o forţă operaţională ce ar urma să implice Comisia Europeană, FMI, Banca Mondială şi celelalte instituţii monetare internaţionale. Grupul cu pricina va încerca să ajute la crearea unei strategii economie pe termen mediu şi să monitorizeze înfăptuirea acesteia. Primul ministru, fără să stea prea mult pe gânduri – nici nu prea avea pe ce, fie vorba între noi – a aceptat propunera venită din partea comisarului european pentru  extinderea UE. Ce înseamnă acest lucruĂ În primul rând arată incapacitatea Guvernului şi (deci) a partidelor care formează coaliţia aflată la putere de a aplica o reformă economică sau, mai direct spus, incapacitatea de a guverna ţara. Partidele au reacţionat şi ele la propunerea comisarului european: PNŢCD este de acord, PDSR o respinge, la fel şi un partid aflat la guvernare – PNL. Gura păcătosului Radu Vasile a grăit că „fără o finanţare externă masivă şi continuă, reforma radicală a economiei româneşti  nu poate fi dusă până la capăt şi nici nu se poate înregistra o creştere econmică durabilă a ţării”. Ceea ce este, cred, corect. Germania a pompat miliarde de dolari în fosta RDG şi rezultatele încă nu se văd. Când însă domnul prim-ministru Radu spune că „priorităţile pe termen mediu ale României coincid perfect cu viziunea europeană” se alintă, bucurându-se că mai e încă şeful Executivului. Ca să n-o mai lungim cu panseurile domnului Vasile, această propunerea a comisarului înseamnă practic un nou program economic pentru România. După „mercedesul” lui Victor Cirobea, care s-a dovedit a fi în cele din urmă o căruţă cu girofar, după căruţa cu coviltir a lui Radu Vasile, suntem puşi în situaţia de a alege un program, o strategie economică pusă la cale de specialişti români, miniştri economici ai Guvernului Vasile şi specialişti ai FMI, ai Băncii Mondiale. Pate că asta e până la urmă soluţia ieşirii României din criză. Şi totodată recunoaşterea falimentului răsunător al coaliţiei aflate la putere de trei ani încoace.
MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră