Cercetarea științifică fără șireturi și curea

Oricât l-ar huli unii, trebuie să recunoaștem că, de câte ori a dat de greu, românul s-a descurcat. Poate de aceea este și caracterizat ca fiind mai degrabă descurcăreț decât riguros, meticulos, calculat și echilibrat. În aer, pe pământ, sub apă, în libertate sau izolat între pereții pușcăriei, ștrengarul nostru găsește mai mereu soluția care să-i ușureze traiul, fără prea multă sudoare și dureri de cap. În ultimii vreo doi ani, în penitenciarele din România, s-a dezvoltat o ciudată elită a literaților ce par hotărâți să întemeieze o adevărată academie a infractorilor.

Ni se spune de sute de ani că românul s-a născut poet. Iată că, după noul cod penal, îi descoperim românașului, în adâncul genelor sale deosebite, și talentul de cercetător științific pe care îl pune în slujba societății, nu oral cum făceau strămoșii cu obiceiurile, ci prin intremediul unor mărețe lucrări scrise.

Legea zice că o ’’lucrare științifică’’, scrisă sub coordonarea unui cadru didactic universitar și publicată la o editură acreditată de Consiliul Național al Cercetării Științifice și Învățământului Superior, poate să scadă pedeapsa cu 30 de zile. În virtutea acestei legi, lui Țuțea, care parcă scria ceva mai mult, mai repede și mai interesant ca Gigi Becali, ar fi trebuit să i se reducă pedeapsa cu 1000 de ani.

Cu tot chinul pe care-l implică pentru unii deținuți înșiruirea unor litere pe rânduri frumos aliniate, fenomenul cărților născute în pârnaie a căpătat o amploare de-a dreptul bizară. Dacă în anul 2012 au fost scoase, în spatele gratiilor, numai 7 lucrări de acest gen, în perioada 2014-2015, competiția ’’cine face șerpișori fără rost, cu pixul pe hârtie’’, a dus la apariția a 200 de cărți.

Pentru proaspăt intrații în ’’Uniunea Scriitorilor Închiși’’, săpunul ridicat cu subînțeles, chiar dacă nu e căzut pe jos, pare să aibă puteri miraculose de muză. Temele abordate sunt atât de surprinzătoare încât ai crede că-n pușcăriile din România au fost aduși cei mai speciali gânditori ai Universului, culeși cu greu din toate domeniile de activitate.

Violatorul scrie despre finanțe, criminalul despre ’’evoluție versus creație’’, hoțul de motorină ține un curs de gastronomie, traficantul de droguri descrie frumusețile patriei și pedofilul filozofează pe subiectul aerului condiționat.

Cum s-au schimbat vremurile! Demult, cei care scriau erau arestați iar dacă în pușcărie expuneai o poezie cu propriul sânge pe pereții celulei, erai supus la chinuri de neimaginat. Azi deținuții care pocesc limba maternă, atunci când nu dau copy-paste la lucrările altora, sunt eliberați precoce.

’’Nu este corect ce se întâmplă! Atâta timp cât nimeni nu mai citește, pentru cine scriu golanii aștia?’’, protestează oamenii cinstiți. Și au perfectă dreptate. Dar, dragilor, hai să privim lucrurile și din alt unghi: dacă toți pușcăriașii ar da la galere și la hârleț, cum ne-ar mai fi înștiințat domnul Gigi că ’’oieritul este o activitate intelectuală, deoarece ciobanul stă singur printre oile sale și astfel își poate interpreta gândurile’’?