Caricaturistul român este, cred, soldatul din prima linie a democraţiei româneşti. Sau dacă vreţi, soldatul care are în rucsac peniţa de mareşal. Caricaturistul român este o specie rară, pentru că mai-marii zilei n-au reuşit să-i pună căluşul în gură. Se tot vorbeşte în România de bancheri arestaţi, oameni de afaceri arestaţi, chiar de ziariştri arestaţi, n-am auzit niciodată să fie arestat un caricaturist. El, caricaturistul, ar trebui să fie vârful nostru de lance. Puterea poate fi învinsă de o mână, nu neapărat strânsă-n pumn, de caricaturist, de caricaturişti. Cu caricatura ma intrat demult în Europa, ba chiar am cucerit lumea, cu caricatura am intrat în NATO, adică peste tot acolo unde se chinuie să ne bage conducătorii de ieri şi de azi. Cu toate astea, caricaturistul român îmi pare puţin trist. Şi ştiţi de ceĂ Pentru că e prea multă caricatură-n jur, prea multe caricaturi vii care se-nghesuie să fie puse pe hârtie. Asta să fie supărarea cea mare a caricaturiştilor. Aşa supărare mai zic şi eu. Patru artişti au deschis un magazin de caricatură, o expoziţie, un lăcaş de grafică satirică, după cum îl denumesc proprietarii: lăcaşul, numit „Ho şi Mi”, de la Horaţiu Mălăele şi Emil („Milu”) Hossu pune în vânzare exponatele. Mai în glumă, mai în serios, actorul Emil Hossu spunea că autorităţile „i-au forţat” într-un fel să închidă barul care era în spaţiul respectiv – vezi taxele, impozitele – şi să facă această expoziţie, acest demers cultural. Ceea ce, spunea domnia sa, arată grija lor pentru cultură! Caricaturistul român supravieţuieşte prin cultură, ieşind din când în când din tranşeele democraţiei pentru a lupta la baionetă cu tot ceea ce înseamnă imoralitate, ipocrizie, incompetenţă.
MARIUS TUCĂ
