Valerian Stan a dezvăluit săptămâna trecută că Emil Constantinescu şi Convenţia Democrată au folosit bani în campania electorală înainte de a face sumele publice, după cum prevede legea. De asemenea, Valerian Stan a făcut public faptul că doi dintre sponsorii principali ai campaniei lui Emil Constantinescu din '96 au fost George Păunescu şi Viorel Cataramă. La aceste dezvăluiri a reacţionat doar Zoe Petre, mai puţin în calitate de consilier prezidenţial şi mai mult în calitate de persoană implicată în evenimentele de atunci din 1996. De aceea nu putem spune că nu a existat până la ora asta o reacţie din partea preşedintelui Emil Constantinescu. Domnia sa tace mâlc, asta în ciuda faptului că declaraţiile făcute de Valerian Stan au fost întărite de cele ale fostului prim-ministru Radu Vasile. Fotsul premier a confirmat existenţa unor negocieri între CDR, sub preşedinţia lui Emil Constantinescu, şi cei doi, Viorel Cataramă şi George Păunescu. Ba, mai mult, Radu Vasile, la lista sponsorilor, a mai adăugat nume cunoscute ale unor personaje celebre şi controversate în epocă: Petre Badea de la “Aedificia Carpaţi”, şi Sever Mureaşn. Cu toate astea, domnul preşedinte Emil tace. Doar consilierul Zoe Petre vorbeşte, spunând că domnnii Cataramă sau Păunescu nu au contribuit la campania prezidenţială. Viorel Cataramă, dinamic precum îl ştim, mai dinamic decât AVAB chiar, a şi venit în întâmpinarea stăpânilor de ieri şi de azi, spunând că şi-a manifestat disponibilitatea de a finanţa campania electorală din 1996 a lui Emil Constantienscu, dar nu a fost contactat în acest sens. Păi, atunci, domnule “mobilist” şef, încep să-l cred pe candidatul Emil Constantinescu, care declara în confruntările electorale din '96 că doarme prin maşini şi trenuri - între noi fie vorba, asta se vede acum, am simţit-o cu toţii pe pielea noastră - nicidecum în vila pusă la dispoziţie de Viorel Cataramă, adică de dumneavoastră. Aşadar, disponibilitatea de a finanţa campania electorală din '96 a lui Emil Cosntantinescu a fost transpusă în fapte. Întindeţi-vă pe o saltea şi mai cugetaţi înainte de a da comunicate gen praf în ochi. Despre felul în care au sponsorizat domnii Cataramă şi Păunescu acea campanie din '96 voi mai scrie. Dar cine este ing. Gheorghe Degeratu, mandatarul financiar al campaniei candidatului Emil Constantinescu? Domnia sa nu poate fi găsit de nimeni. Se ascunde sau îl ascunde cineva? E o întrebare că şi multe altele legate de finanţarea campaniei electorale din '96, la care n-aveam, deocamdată, răspuns! Vom reveni!