Camera asta ascunsă, care ascunde ticăloşi

Dacă e ceva ce dispreţuiesc profund în meseria de jurnalist, atunci asta e camera ascunsă. Camera ascunsă e modul patetic al unui reporter de a se băga în seamă, e modul lui josnic de a demonstra o realitate ale cărei pîrghii nu le deţine. Recunoşti că eşti un incompetent în momentul în care te prezinţi în faţa cuiva care are deschidere sută la sută către tine, cu o cameră pusă pe “on”, plasată la şapcă. Dar prin asta mai recuoşti şi că eşti un nimeni absolut, un jegos fără scrupule.

Practic, un vierme.

Am văzut mulţi viermi în ultimii ani. Cu unii am făcut cunoştinţă. Le-am strîns mîinile lor reci şi scîrboase, care-ţi alunecă printre degete. Da, un parameci îţi strînge mîna aşa cum e el: mic şi scîrbos. Unii îţi evită privirea. Alţii sînt atît de încîntaţi de sine, de faptul că fac subiecte cu camera ascunsă care sînt cap de jurnal de seară, încît nu le mai ajungi la nas. O cunosc pe una de genul ăsta, am vorbit mult cu ea, mult m-am străduit să-mi ascund dispreţul (sînt un om politicos, mă descarc doar prin scris :D). Ba chiar ţinea să-mi arate filmările făcute cu telefonul.

Nu pot să absolv pe nimeni care foloseşte camera ascunsă, nici măcar atunci cînd subiectul, chipurile, o cere. Un salon de masaj erotic la care fetele sînt, de fapt, prostituate s-ar spune că cere o cameră ascunsă. Dar poate c-ai reuşi să evidenţiezi mult mai multe dacă vorbeşti cu omul faţă către faţă. Un om care se eschivează de la un subiect spune mult mai multe, prin sine, decît un dialog din care abia se pricepe ceva.

Sînt reporteri specializaţi pe camere ascunse în presă. Are vreunu vreo idee creaţă? Ȋl trimite imediat pe viermele de serviciu să-i facă o cameră ascunsă. Cu camera ascunsă îl dai foarte uşor în gît pe unul. Dar încearcă să faci asta deschis, sportiv, faţă către faţă, conştiinţă către conştiinţă. N-ai să vezi. Ştiu că mulţi nu-mi dau dreptate, dar tehnica asta a camerei ascunse rămîne pentru mine manifestarea unui caracter josnic.

Cum la fel de josnic eşti dacă-l prinzi pe unul pe picior greşit, îl filmezi şi apoi pui filmuleţul pe youtube, eventual cu o vorbă - două înşirate sarcastic – să-ţi definească mai mult non-fiinţa. Nu pot să uit un filmuleţ făcut recent, acum două săptămîni, de către un astfel de viermişor intestinal, care-l prinsese pe picior greşit pe un călugăr, care făcea ca toate alea într-o cîrciumă şi care, apoi, a postat filmuleţul pe internet. Bineînţeles, cu o remarcă sarcastică, de genul, “ia uite de ce sînt în stare călugării” sau ceva de genul.

Păi, băi, animalule, tu eşti mai josnic decît orice călugăr prins pe picior greşit, iar dacă nu-ţi dai seama de asta, îţi retrag titlul de animal şi te trec direct la nevertabrate.