Cand s-a aflat ca Traian Basescu, presedintele Romaniei, se va opera in strainatate, am asistat la un val de atacuri de tot felul la adresa acestuia. Ziaristii, in prima linie, colegii din politica, dar si cetatenii de rand au casunat pe bolnavul Basescu, aratandu-si mania si indignarea pentru faptul ca presedintele a indraznit sa se opereze in strainatate. Asta dupa ce contabilul mortii, Nicolaescu, se daduse in stamba vreo doua zile in legatura cu operatia presedintelui, fara sa-i ceara nimeni aceasta. Dupa ce puhoiul de ziaristi a ajuns in fata spitalului din Viena si trimisii speciali si-au inceput relatarile zi de zi de sub fereastra presedintelui, spiritele s-au mai calmat. Ce a fost a fost, numai ca observai plin de uimire si curiozitate ca, o data ce veni vorba ca premierul Tariceanu Calin Popescu sa se opereze in strainatate, nimeni n-a scos o vorbulita, nimeni n-a zis pas. Adicatelea, Basescu, marinarul, nu se putea opera in strainatate, in timp ce Calin, baiat fin, se poate opera unde "vrea" muschii si ligamentele lui chiar si incrucisate. Nu e pentru prima data cand Basescu este taxat de-i sar fulgii pentru anumite actiuni sau declaratii, in timp ce Calin Popescu Tariceanu nu e intrebat pentru lucruri similare nici de buna ziua. Si ca sa arate ca premierului Tariceanu ii e frica si de umbra lui cand vine vorba despre postul pe care-l ocupa la Palatul Victoria, Calin, file de rotula, n-a vrut sa delege nimanui atributiile sale pe perioada cat a fost operat. Iar in ceea ce priveste secretomania referitoare la locul unde s-a operat premierul nostru ce sa mai spunem? Ca nu e o chestiune "privata", asa cum ii tot da inainte domnisoara Oana Marinescu, fie si doar pentru ca omul Tariceanu este si prim-ministrul Romaniei? Premierul va trebui la intoarcerea in tara sa arate opiniei publice cicatricea, pentru a fi crezut ca a fost in Franta sa se opereze la genunchi, si nu pentru a face cumparaturi.