Duminică e ziua cailor. Frumuseţea lor merită o zi din săptămână. Mi-ar plăcea să-i văd în dimineaţa cursei alergând fără călăreţi pe malul mării sau, pur şi simplu, odihnindu-se, întinşi pe ţărm. Eistă, cred, o legătură tainică între cai şi mare, o legătură pe care toată lumea o bănuieşte, dar nimeni n-o desluşeşte. Îi leagă în primul rând orizontul. Orizontul are înţeles atunci când vine vorba de mare, de cai. Fără ei orizontul înseamnă doar o definţie în cartea de geografie. Cu marea şi caii, orizontul intră-n cartea de poezie. Îi mai leagă pământul. Înfrângerea pământului. Frumuseţii cailor, furumuseţii mării le stă martor pământul. Ca într-o căsătorie făcută pe furiş, departe de ochii lumii, aproape de orizont.
Poate că şi soarele, luna, oamenii reprezintă legătura tainică dintre cai şi mare. Poate că şi cerul. Eu cred că şi caii, şi marea s-au întrupat din aburul dimineţilor sufletelor rătăcite, din roua sufletelor dimineţilor regăsite.
Caii şi marea. Nişte năluci pe care le credem spusuele noastre. Noi, bieţi muritori, nişte valeţi trecători ai frumosului.
MARIUS TUCĂ
