Pe fondul jocului de-a uite salariul mărit, uite-l nemărit, făcut de Guvern cu medicii „anesteziaţi” de promisiuni deşarte, pe fondul „liberalizării” sau nu a şpăgii date celor în halate albe, vă spun o poveste cu un doctor care mi-a făcut prima şi singura opraţie din viaţă.
De mic mi-a plăcut să pescuiesc. Am şi recunoscut că, dacă nu trăiam atâtea dimineţi pe baltă cu soarele pe umeri, cu zgomotul matinal al naturii, cu trilurile păsărilor, cu viermuiala gâzelor, a şerpilor, a tritonilor, salamandrelor, broaştelor, nu eram cel ce sunt astăzi. Ei bine, prin anul 1985, îmi fac un pripon şi merg la pescuit pe Lacul Morii, în cartierul Crângaşi. Priponul este o improvizaţie compusă dintr-un fir lung de gută de 50-100 m, înfăşurat pe o sticlă, cu un plumb greu la capăt şi câteva ace prinse cu alte bucăţi de gută la extremitatea cu plumbul.
Am prins, cam în 2 ore, vreo zece caraşi la kilogram la prima escapadă. Îmbătat de succes plec într-o duminică dimineaţa, pe la ora 4, din schimbul de noapte, de la Electrecord (acolo lucram atunci), direct pe lac. Ajuns, pun râme în ace (de lacom, montasem 5 cârlige la distanţă de 30 cm unul de altul) şi lansez. Nu trage nimic, îl scot, pun alte râme şi arunc iar. În momentul lansării simt o durere ascuţită în degetul inelar al mâinii drepte, guta plesnind şi plumbul căzând la 20 m în apă. Când mă uit, să-mi vină rău! Îmi intrase tot acul în deget şi râma atârna bleagă pe lângă tija de care se leagă guta.
Am îngălbenit. Încerc să-l scot, dar ce să scoţi, că intrase fix cât îi permisese carnea şi avea contra aia, care nu lăsa peştele să-l scape din gură. Mă mai moşmondesc, încerc să-l învârt puţin, dar mă seacă la inimă. La vreo 40 m de mine, alţi doi pescari îşi vedeau liniştiţi de lansetele lor (nu de pripoane, ca mine). Merg la ei, le arăt nenorocirea şi unul zice să încerc cu un patent. Trag un pic cu patentul şi aproape că leşin. Atunci, unuia îi vine ideea să-mi recomande un spital de chirurgie plastică şi reparatorie din apropiere (pe b-dul 1 Mai, azi Ion Mihalache).
Muşc guta aproape de ac, îl dau dracului de pripon şi, la 6 dimineaţa, sunt în holul spitalului. Un doctor înalt, spătos şi somnoros mă primeşte, mă examinează sumar şi cheamă o asistentă să mă conducă în camera alăturată. Am uitat să vă spun că eram speriat mort, că greu mă las convins să-mi fac analizele de frica înţepăturii, darămite să ştiu că trebuie să fiu operat. Asistenta îmi spune să mă dezbrac şi să iau o pijama. Paralizat de frică nu mai eram raţional, bâiguiam că, de ce pentru o operaţie la deget, eu trebuie să îmbrac pijama, ce, nu e suficient să întind mâna şi medicul să mi-l scoată? Aia, dezbrăcaţi-vă, eu nu şi nu, că nu mă mai operez, se duce şi mă spune doctorului. E, şi aici vine cea mai frumoasă chestie!
Ştiţi că, la ţară, când îţi intra un mărăcine în deget şi nu-l scoteai, ăia bătrânii ziceau că-ţi va creşte din el un salcâm. „Te dezbraci şi treci în sala de operaţie?”, zice doctorul. „Nu”, răspund hotărât, dar cu inima cât un purice. „Bine, dă-i drumul acasă! Şi, când ţi-o creşte o ancoră, să vii la mine s-o scot!”. Vă spun: atât de mult mi-a plăcut comparaţia cu mărăcinele, că am cedat şi m-am operat.
Ştiţi ce şpagă i-am propus (ca să mă anestezieze, să nu mă doară) înainte de a intra în sala de operaţie? Un geamantan de discuri şi o paporniţă de casete audio cu muzică cultă. M-a operat, m-a cusut, nu m-a durut, m-am făcut bine şi m-am ţinut de promisiune. Şpaga „culturală”, evident că am făcut rost de ea de la Electrecord. A fost atât de mulţumit, că mi-a dat şi concediu medical 2 săptămâni, de-am fost la mare! Acu' stau şi mă întreb: dacă există plata „în natură”, şpaga „în cultură” o fi sancţionată de lege?
