Dacă în urmă cu puțin timp, poziția neinspirată a unui înalt demnitar scandaliza opinia publică prin denigrarea femeilor și copiilor acestei țări, iată, în schimb, ce părere avea despre neamul său Constantin Noica, acum patru decenii. „Întreg poporul românesc stă prost cu timpul sub toate formele – timp istoric, eternitate sau aeviternitate, eternitate în veac, cum spuneau medievalii – dar stă bine cu spațiul pe arcul acesta al Carpaților, unde s-a înscris o preistorie mai adâncă decât altele – cea mai veche scriere din Europa sunt tăblițele găsite aici, la Tărtăria, unde apare primul gânditor, Gânditorul de la Hamangia. Un spațiu care, prin interferențele spirituale ale Orientului cu Occidentul sau ca loc de trecere al aheilor și dorienilor, al celților, al hunilor, reprezintă placa turnantă a Europei, deschis fiind deopotrivă către Occident și Orient ca nicio țară europeană (nu și europeană, ca Rusia), și care în definitiv este contemporan cu începuturile culturii europene de vreme ce Hristia, portul de M. Neagră blocat de nisipuri după o mie de ani de existență, este o colonie a Miletului din sec. VII-VI înainte de Chr., adică din timpul lui Thales, Anaximandru, Anaximene, ceea ce te face să admiți că în spațiul acesta, la Histria, existau oameni care, cu manuscrisele Milesienilor în mână, se gândeau - științific, filosofic sau mitic – la principiul unic al lumii, care e apa lui Thales, roțile de foc din ceruri de care vorbea Anaximandru sau la aerul din rarefierea și condensarea căruia se făceau toate – așa cum spune și Louis de Broglie astăzi că totul s-a făcut, poate, din condensarea luminii - și care făceau și gândeau așa într-un ceas când în Franța tuturor reușitelor nu existau decât celți, sau pre-celți în picioarele goale, ce știau să numere doar până la 20 (quatre vingt), pe cele 10 degete ale mâinilor și cele 10 ale picioarelor. Poporul acesta, neînsemnat în fond în Europa, sau abia însemnat din când în când, cu câte o ispravă istorică ori culturală nesperată și gata să fie reținută pentru ei de alții, ca în cazul lui Ștefan cel Mare cu lupta lui contra turcilor, exponent al Papei și al mai nu știu cui, sau în cazul fiului său, Rareș, cu pictura exterioară bizantină a mânăstirilor din Bucovina, sau ca în cazul lui D. Cantemir, pe care rușii au vrut să-l anexeze, și Brâncuși pe care au vrut să-l anexeze americanii, poporul acesta abia afirmat deci, abia știut și înregistrat pe o singură filă a istoriei și culturii europene, stă bine cu posibilul și nu cu realul istoric. Dar posibilul acesta e mai întins ca ralul, e mai cuprinzător (...). Are în Transilvania, în patria-mamă, 7000 de ani în trecut, și mai are vreo 7000 în viitor, până la Judecata din urmă, adică până la extincțiunea acestei lumi europene sub o nouă perioadă glaciară, ce vine ciclic din vreo 15.000 în 15.000 de ani. Poporul acesta, care într-un document din trecut, în Unio trium nationum, uniunea sașilor, secuilor și ungurilor din Transilvania, cu câteva sute de ani în urma lor față de cei 7000, aproape că nu era menționat și în orice caz nu avea nici un drept, el, ca și anonim în istorie, se va ruga la Judecata de Apoi pentru mântuirea celor trei națiuni ce-l nesocotiseră, sași, secui, unguri, așa cum poporul acesta întreg, aproape fără istorie cum este, se va ruga pentru mântuirea până și a turcilor, care l-au stăpânit, jefuit și abătut de la viața în veac – ca pe atâtea alte popoare din Asia Mică, Grecia, Serbia, Bulgaria – cum se va ruga pentru mântuirea slavilor, respectiv a rușilor, ce au amenințat să-l înghită, cu valul lor uriaș, după cum tot el, nevrednicul acesta de popor, neputinciosul de el , ca o simplă măicuță de la mânăstire, se va ruga pentru Europa zisă faustică și prelungirea ei, America de Nord, pentru cultura ei prea exclusiv intelectivă și civilizația tehnico-științifică, sub care poporul în chestiune era gata să sucombe (unde vine drum de fier/toate cântecele pier, spunea singurul lui poet mare, sau aproape singurul, Eminescu), ba sub care Europa, cu prelungirea ei americană, este gata-gata să sucombe ea însăși, dacă nu va și exploda într-o bună zi, sau nu va redeveni o simplă peninsulă a Asiei”. Auziți ce previziune? Europa va redeveni o simplă peninsulă a Asiei. Și asta scria când încă marele popor chinez era ținut între malurile întinderii lui de pământ și nu apucaseră se se împrășie, ca acum, prin lume. Sumbră previziune, dar, după cum tot Noica spune, poporul acesta pare a fi hărăzit, cu posibilul său istoric, să viețuiască încă 7000 de ani, până la noua perioadă glaciară. Să ne vedem sănătoși atunci!
