Era un banc pe vremuri: Care păsărică zboară cel mai sus? - Păsărica de stewardesă!
Având în vedere cât de micuţe, de fragile, de gingaşe sunt coreencele, stabilim de la bun început că, din delicateţe, nu le putem numi dur, bărbăteşte, „păsări ale cerului”, ci, delicat, cu blândeţe, păsărele sau păsărici ale cerului.
Nu ştim câte stoluri de păsărici are la manşă(ardă) liderul nord-coreean Kim Jong-un, dar două are cu siguranţă, că s-a pozat cu ele (Două rândunici/Două mari şi două mici/Au trecut p-aici. Zbrrrrr!). Spunem asta pentru că, de curând, Kim Jong-un s-a întâlnit cu primele femei din Coreea de Nord care pilotează avioane de vânătoare şi pe care le-a numit „florile cerului”
Păsăricilor piloţi Jo Kum Hyang şi Rim Sol li s-a zburlit penajul de fericire şi ochişorii ca două mărgele au fost inundaţi de lacrimi (de parcă citiseră „Puiul”, de Brătescu-Voineşti), când au primit buchete de flori în faţa liderului lor. Poate nu o să credeţi, dar flotila aeriană coreeană este considerată a cincea în lume ca forţă, cu 110.000 de membri, ca personal, şi 820 de avioane de luptă. De menţionat că, nu se ştie cu exactitate câte dintre aceste avioane sunt apte de zbor, având în vedere faptul că unele datează din anii '50.
Cele două mici zburătoare au mulţumit lui Kim că „le-a dat aripi să zboare şi curaj”. Acesta le-a strâns tovărăşeşte mâna, le-a spus să stea liniştite, că duşmanul nu le va atinge, şi le-a îmbărbătat citindu-le poezia: „Păsărică albă-n cioc/Subţirică la mijloc/Tragi cu puşca nu ia foc/Păsărica-i cu noroc!”
Drept răspus ele au ciripit vesel că vor zbura “printr-o mie de mile de nori şi zece mii de mile de flăcări pentru a-l apăra pe Kim Jong-un”. Revenind la banc: Care păsărică zboară acum cel mai sus?