“Lasă-mă să-ți amintesc de gândul filozofului antic care se întreba: când aduni pe unu cu unu care unu se adună cu celălalt, care unu devine doi? Au stat muți matematicienii în fața unei asemenea întrebări, căci ei nu știu decât de mărimi comutative.” (C.N.) Ce splendid raționament și ce minunată formulare! Mulți au auzit de așa-zisele Idei ale lui Platon (de ex. Corpurile fizice au realitate numai dacă participă la idei ca prototipuri ale lucrurilor), dar puțini au fost cei care s-au aplecat spre înțelegerea și devenirea lor.
Majoritatea a rămas însă în minte cu triviala interpretare (la nivel de banc) a ideii de „dragoste platonică”, dragostea platonică fiind un fel de: eu o iubesc și Platon o f…Mai jos, Constantin Noica trece succint în revistă cam cum stă treaba cu Ideile lui Platon, cum și unde pot fi găsite. “Dacă încerci să arăți cuiva cât de absurd este să susții că Ideile lui Platon există în afară, el îți va spune: A, înțeleg, sunt înăuntru. Dacă te grăbești să precizezi că ele nu sunt nici înăuntru, atunci omul se revoltă. Trebuie să fie sau în afară, sau înăuntru. Altminteri, unde sunt? Dar tocmai asta urmează să-i explici, că n-are dreptul să întrebe: unde? Dacă întrebi unde, îți răspund: nicăieri.
Și adaugi: dacă el nu are obsesia simplificatoare a lui unde, îi poți spune că Ideile sunt totuși undeva: peste tot unde le găsești. Cum peste tot: și în ceruri și pe pământ? Nu, peste tot unde le găsești. Ideea de prieten e în oameni, dacă le afli în ei, este și în lucruri – după greci – dacă știi să le vezi acolo ca Empedocle, este și în ceruri, dacă crezi în cele cerești, peste tot unde le găsești, așa cum le găsești și cât în ele găsești, dar cu un rest. (Un adevăr matematic nu e nici în afară, nici înăuntrul nostru: e peste tot unde e găsit, atât cât e găsit, plus restul pe care urmează să-l găsească ori nu alții).
Ce rest, domnule?, va spune exasperat interlocutorul. Este asta ori nu este asta? Este asta, hotărât este asta: dar dacă nu știi că mai este ceva pe lângă asta, în asta, atunci nu numai că pierzi pe Platon, dar te pierzi pe tine și lucrurile, căci și voi aveți un rest ori de câte ori vă dezmințiți spunând că nu sunteți decât ceea ce sunteți.”
