Probabil că după miercurea neagră din săptămâna trecută mulţi vor fi crezut că trăim cel mai al dracului capitalism. Şi nu unul oarecare, ci un capitalism sălbatic. “Ca la americani, fraţilor, pe vremuri, şi-au zis oamenii, cade moneda, bursele se dau peste cap, e clar, există economie de piaţă, intrăm în rândul ţărilor, dacă nu civilizate măcar capitalste”. Nici vorbă, fraţilor! Trebuie să vă dezamăgesc, la noi răbufneşte sărăcia, fără nici o legătură cu cine ştie ce mecanisme financiare sofisticate. Busola neputinţei noastre este leul, moneda naţională. Mi-e groază să mă gândesc ce s-ar întâmpla dacă Banca Naţională n-ar interveni când şi când pe piaţă, lăsând cursul liber. Probabil că leul, din animal de pradă ce se vrea ar deveni purice de crescătorie. De ce toate astea, vă întrebaţi, probabil, în fiecare zi? Pentru că România nu este o ţară capitalistă, nu e oţarăoccidentală, aşa cum e Ungaria, cum a devenit Polonia, de exemplu. Acesta e devărul: România nu e oţarăcapitalistă. Şi, din păcate, nici cei care au fost la putere, nici cei care au venit dpă ’96 încoace n-au dorit cu adevărat ca România să devină o ţară capitalsită. De ce? Pentru că puterea politică vrea să ţină în mână puterea economică, punându-i zăbălă, posibila putere economică deţinută de oamenii de afaceri. Prin mijloace mai puţin – de obicei mai puţin - sau mai mult legale, puterea politică face presiuni incredibile asupra celor care produc cu adevărat în România, statul nefiind altceva dect un profitor de pe urma acestora. Un profitor prin taxele şi impozitele cerute, prin organele statului şi un patron prin forţa politică avută în mână. Dacă puterea politică vrea, şi de cele mai multe ori vrea, poate să termine orice om care are pusă pe picioare o afacere. De la cel mai mic cârciumar până la cel mai mare om de afaceri. Pe de altă parte, societăţile statului profitabile, sau care pot deveni foarte uşor profitabile, sunt date investitorilor români şi străini pe ochi frumoşi, în funcţie de interese şi comisioane.
Suntem condamnţai, până una-alta, caţară, să fim o corcitură între socialism – unul temeinic şi adânc înrădăcinat în societate, în structuri şi mentalităţi – şi capitalism de fapt mai mult o abureală de capitalism. Orânduirea socială pe care o trăim astăzi este un fel de bălţată românească, definiţia cu struţo-cămila fiind cumva depăşită. De acest lucru, cei mai vinovaţi sunt politicienii, guvernanţii şi cel mai puţin oamenii de rând. Ştiu că multora le e teamă de capitalism. Teamă întrutotul justificată. Vin şi întreb: nu cumva teama asta e mai mică decât teama de trecutul trăit până în decembrie ’98? Unii vor răspunde da, alţii vor răspunde nu. Pentru cei care răspund cu nu, le voi spune că România nu este acum oţarăcapitalistă. Trebuie să recunosc cu teamă, că nici nu ştiu dacă va fi curând! Am zis!
MARIUS TUCĂ
