La prima vedere după ce Marko Bela a fost reales, ultimul congres al UDMR n-a ridicat probleme deosebite. Lucrurile nu stau deloc aşa. UDMR speculează războiul din Iugoslavaia, încercând să tragă cât mai multe foloase de pe urma acestuia. “Considerăm indispensabil – spun ei în Declaraţia privind stabilitatea politică, etnică şi economică a Balcaniilor şi Europei Centrale şi de Est – ca în cadrul planurilor de reglementare referitoare la întreaga regiune să fie asigurate garanţiile internaţionale ale respectării drepturilor minorităţiilor şi ale exercitării autonomiilor; considerăm exemplare autonomiile teritoriale bazate pe autodeterminare internă, ca şi alte soluţii practice, bazate pe principiul subsidiarităţii, care s-au realizat în ţările democratice din Europa Occidentală”. Ce spune, pactic, acest pasaj din Declaraţia dezbătută de Congresul UDMR? Nimic altceva, domnişoarelor, doamnelor şi domnilor care reprezentaţi puterea de la Bucureşti, decât că pentru UDMR a sosit vremea să ceară răspicat, pe faţă, autonomia. Rămâne de stabilit dacă maghiarii vor cere autonomia ţinutului secuiesc sau, de ce nu, - situaţia internaţională tolerează - autonomia Transilvaniei. Nu exagerez deloc dacă spuncă mâine-poimâine maghiarii de azi vor avea această autonomie. Cu condiţia ca NATO să-şi poată trimite, în cele din urmă, trupele în regiunea Kosovo, lucru care este foarte posibil. Pentru autonomia maghiarilor, UDMR n-a mai stat pe gânduri şi deja a făcut primul pas, chemând “partea românească” la negocieri, ca şi când partea românească ar reprezenta în ţara asta o minoritate tolerată de UDMR: “La doi ani şi jumătate de la formarea coaliţiei actuale trebuie să constatăm că nu s-au realizat garanţiile eficiente şi durabile comunităţii noastre naţionale (n.a. – ieri minoritare, azi deja naţionale). În vedera îndeplinirii acestui deziderat considerăm necesară convocarea unei mese rotunde cu participarea reprezentanţilor părţii româneşti a părţii maghiare din România, menită să dezbată laturile româno-maghiare ale problemelor minoritare nesoluţionate şi conestate”, se arată în încheirea declaraţiei referitoare la participarea UDMR la guvernare. Nu mai luăm în calcul faptul că mulţi participanţi la Congresul UDMR au cerut renunţarea la caracterul naţional-unitar al statului român, că aceiaşi participanţi au acuzat purificarea etnică din Transilvania. Nu mai luăm în calcul, pentru că ne-am obişnuit cu astfel de declaraţii instigatoare şi extremiste. Ce ne facem însă cu guvernanţii de la Bucuerşti, care în loc să ia poziţie faţă de aceste enormităţi trimit mesaje participanţilor la congres şi chiar îi felicită pe cei aleşi?! Doamne pe mâna cui am încăput?
MARIUS TUCĂ
