În general nu sunt un mare fan al filmelor cu fantome, cel mai mult mi-a plăcut "Casper", pentru că fantomele erau haioase.
Mă uit însă cu drag cum încep să le iasă unora fantomele din sertare, taman când credeau c-au reuşit să le exorcizeze.
Şi ce paradă pe la Parchet, vin rând pe rând alde Iliescu, Roman, Voican-Voiculescu şi compania, îmbrăcaţi frumos, tunşi regulamentar, să dea cu subsemnatul cu privire la Mineriade.
Ce concizie în răspunsurile către presă, ce omerta, ce aburi, ce imaculare! Doar Nea Nelu a adus o pată de culoare, când s-a murdărit puţin la gură de engleză.
Singurul care face notă discordantă e luceafăru' huilei, ligniţilor şi lihniţilor după tot soiul de avantaje, Miron Cozma, care a pozat în mare victimă. Da, aţi auzit bine, el e o victimă.
Probabil că studenţii aia din Piaţa Universităţii erau nişte oameni răi şi urâţi şi antipatici şi, cum îl prindeau pe Miron Cozma, cum săreau să-l pocnească cu capetele-n bâtă, să-l muşte de coada târnăcopului, să-i dea cu bărbiile-n pumni.
Ce mai, agresiune-n toată regula, cum să reziste şi bietul prim lămpaş al ţării?
Sigur, cel mai probabil, procesul se va încheia când Ion Iliescu va depăşi venerabila vârstă a lui Matusalem, dar rămân măcar cu satisfacţia de a-i vedea pe "oamenii de bine" înghesuiţi prin colţuri de propriile fantome.
Știu, sunt un golan, dar mă mândresc cu asta!