Nu știam cine este Dinu Popescu până zilele trecute, când am primit un material - În ce constă „democrația” americană? Este de fapt o plutocrație - care îi poartă semnătura. După ce l-am citit, l-am admirat brusc și necondiționat. Căci, analiza sa despre deep state-ul american nu are fisură, este o lecție de elocință și luciditate, bașca o cunoaștere profundă a subiectului. Curios, am căutat să aflu cine-i, totuși, autorul și altă surpriză: un tânăr scriitor și realizator TV! Vasăzică, nu toți puberii sunt haștagiști fanatici și ignoranți, slavă Domnului !
Așa că m-am hotărât pe loc să preiau articolul, în speranța că va fi lecturat pe nerăsuflate și de alți incorecți politic...
*
„A fost nevoie de câteva secole pentru ca americanii să perfecționeze acest model ocult, sistem în care puterea e exercitată în mod abscons, de către personaje proteice și evanescente, în vreme ce publicul are de ales dintr-o paletă de fantoșe care se schimbă o dată la câțiva ani, creând astfel iluzia democrației. O adevărată pantalonadă. Cu toate astea, chiar și sistemul ocult american are lacune și sincope. Astfel ajung la putere oameni care chiar își propun să exercite puterea. Atunci, Sistemul (deep state) turează motoarele pentru a rafistola erorile. Kennedy și Trump au fost două astfel de cazuri. În schimb, dacă vrei să exerciți puterea «la vedere», nu din umbră, cea mai mare problemă constă în faptul că ești mereu vulnerabil. Riști ca orice nemulțumire să se transforme într-o revoltă în care vulgul cere capul... Ei bine, capul tău. Așa s-a născut Revoluția Franceză, Revoluția Burgheză. Așa apar loviturile de stat.
Adevărații puternici ai lumii au învățat ceva din execuțiile unor personaje precum Ludovic al XVI-lea și Marie Antoanete, țarul Alexandru și însuși Nicolae Ceaușescu. Dacă Ceaușescu ar fi adoptat modelul «democrației» americane, se aciua în culise, îi punea pe Dăscălescu și pe Emil Bobu să facă două partide, unul Democrat și altul Republican, și să se certe seara la tv, fiecare cu «galeria lui»: Unul cu Manea Mănescu și Ștefan Andrei în spate, altul cu Postelnicu și Mizil. Polariza țara și făcea alegeri din 4 în 4 ani. În rest, controla (dicta) totul din umbră și, la moartea sa, preda puterea urmașilor săi.
Ăsta e modelul «democratic» american. America e, în realitate, o plutocrație. Comisia Trilaterală și Consiliul pentru Relații Externe au puterea pe care președintele și vicele nici nu ar visa că ar putea să o aibă vreodată. Nici n-ar fi benefic să și-o dorească. Ultimul președinte american care a sfidat establishmentul a ajuns să aibă bucăți de creier împrăștiate pe rochia frumoasei sale soții.
În Rusia, China sau Turcia, lucrurile nu stau așa. În China, puterea o are Partidul, în Rusia o deține Putin pe persoană fizică (el fiind tot produsul Serviciilor - KGB), în Turcia e Erdogan, în Arbia Saudită o exercită regele. În relația cu cetățenii, sistemul politic chinez sau rus este mult mai transparent decât sistemul plutocratic creionat de oligarhii americani. În Rusia, mai devreme sau mai târziu, Putin va cădea sau se va retrage - cum a procedat Gorbaciov. Nu există putere absolută când ești «la vedere». Pentru că «puterea» e un concept dependent de sisteme. Ceaușescu, spre exemplu, a avut întregul sistem în spate vreme de un sfert de secol, până într-o zi când s-a uitat în spate și acolo mai era doar un zid. Și-a dat seama repede ce se întâmpla, dar prea târziu pentru a mai schimba deznodământul cunoscut.
În schimb, în America lucrurile nu stau așa. Oamenii sunt amăgiți cu iluzia schimbării. E ca și cum, dacă acum voi ați fi supărați pe firma Apple, ați iniția un boicot, ați renunța la Iphone și v-ați cumpăra Samsung, fără a ști că în spatele ambelor branduri se află același fond de investiții. Nu vă mai place CocaCola? Ok, beți Pepsi. Dar dacă eu dețin și Coca-Cola și Pepsi, credeți că îmi pasă ce beți? Tertium non datur. Și dacă aflați că eu dețin ambele companii, ce o să faceți? Nimic, tocmai fiindcă tertium non datur - în SUA există doar două partide în Congres, ciudat pentru un sistem care se pretinde «democratic», nu? Singura mea problemă ar fi apariția unei forțe independente, liberă de controlul meu. Una care să preia puterea, având sprijin popular, și să o exercite în antagonism cu interesele mele. Noroc că, în SUA, în cadrul celor câteva sute de ani, deep state-ul a prevăzut și asta. De aceea, în ultimii 50 de ani, presa liberă a dispărut. Din câteva mii de proprietari de televiziuni și ziare, când au început preluările ostile, inițial au rămas câteva sute, apoi câteva zeci, apoi câțiva - giganții care au cumpărat tot, iar cei care nu s-au lăsat cumpărați au fost sabotați astfel încât să dea faliment. Azi, au mai rămas doar două corporații media, care dețin aproape toate televiziunile și site-urile de știri din America. Atât. Iar ca să fie totul organizat, disciplinat, frumos, ambele corporații au în comun un nume: Vanguard. Fondul de investiții. Controlând media, sistemul financiar, tipărirea de monedă (Federal Reserve este o instituție privată, nu a statului), cele două partide și o mare bucată din societatea civilă (via ONG-uri), tot ce am nevoie este să am mereu oameni hrăpăreți, dar nătângi, numai buni de aruncat în arenă ca voi să-i adulați, apoi să-i huiduiți. Ipochimeni în care să vă puneți speranța și care, mai apoi, să vă dezamăgească. Dar stați liniștiți, vin alte tinere speranțe. Și tot așa. Roțile se învârt (doar vă am pe voi, hamsterii mei, să dați din piciorușe), banii curg, eu devin tot mai puternic, voi deveniți tot mai săraci și mai ignoranți.
Așa arată perdeaua de fum în spatele căreia se află odiosul sistem plutocratic american. America nu are nici cea mai mică legătură cu noțiunea de democrație autentică (după modelul lui Cleisthenes sau Rousseau). America înseamnă simulacru (al orice), totalitarism și propagandă abrutizantă, după principiul divide et impera. Postarea aceasta nu conține o matimă, are doar rolul de a devoala realitatea din spatele acestui mult trâmbițat concept de «our democracy», concept de care americanii nu se feresc să abuzeze ori de câte ori au un microfon în față, să îl arunce în fața maselor exact cum au aruncat bombe nucleare peste orășelele japonezilor, deși războiul se sfârșise: De show off.
Dacă asta e «democracy», marea diferență dintre democrația americană și «democrația» lui Kim Jong-Un (Republica DEMOCRATĂ Nord Coreeană) constă în faptul că, în Coreea de Nord, măcar vulgul își cunoaște liderul, știe cine e omul care are puterea. În America, niciodată. Realitatea e că America e cea mai mare și cea mai puternică dictatură plutocratică de pe planetă, cu veleități de hegemon. America nu (mai) invadează state, căci acest demers e costisitor și ineficient. E mai ieftin să finanțezi ONG-uri, partide, mass-media, să preiei Serviciile, să corupi generalii și politicienii țărilor unde ai interese și să colonizezi sub forma unui așa zis «parteneriat strategic» - ca și cum s-a pomenit vreodată în istorie ca stăpânul bogat și malefic să își considere sluga «parteneră». A fost cultivat un narativ absolut imbecil prin care orice voce ce îndrăznește să crâcnească în loc să se prosterneze în fața Înaltei Porți Americane e etichetată instant ca «pro-Rusia, pro-China, anti-occidentală și anti-democratică». «Marș în Rusia!», ți se spune dacă pui la îndoială politicile criminale ale americanilor, exact după logica prin care dictatorii au creat conceptul de «dușman de clasă»: Contești sistemul nostru, înseamnă că ești dușmanul poporului. În lumea asta «liberă» propusă de «democrația occidentală», ai dreptul de a fi numai și numai (cât mai) pro-american, iar dacă ai ceva de obiectat cu privire la politicile agresive ale SUA, ar fi bine să-ți exerciți «libertatea» de a tăcea dracului din gură. Altfel devii «dușman de clasă» numai bun de lapidat de mardeiașii aflați pe ștatul de plată al ambasadelor și «oienghieurilor» susținute financiar de SUA, se vituperează la adresa ta, ești lapidat fiindcă refuzi să latri, în unison cu apostolii ignoranței, aceleași lozinci obosite, aceleași sintagme găunoase, aceleași marote absurde.
De ce or considera unii că hegemonia Americii ar fi benefică pe planetă, numai ei știu. Pentru mine, faptul că un stat cu o istorie atât de scurtă, dar care a produs orori atât de mari încă din prima zi a existenței sale (război, persecuții, sclavie, invazii, arme nucleare, și mai mult război, destabilizare regională, propagandă, colonizare, alte invazii, capitalismul - sclavie modernă ș.a.m.d) se clatină și își pierde influența nu poate decât să provoace urlete de bucurie, chiar paroxism, inclusiv în rândul propriilor cetățeni. Căci la nivel mondial, America nu mai poate facilita nimic în afară de război, crize, propagandă, junk (nu doar junk food, junk în general) și penurie. Cum am mai afirmat, libertatea și pacea pe planetă ar putea fi garantate doar printr-o înțelegere între toate puterile lumii, o coluziune pentru a izola economic și politic SUA, pentru a-i opri pe oligarhii americani din a mai băli la gândul ca pe planetă să mai existe doar SUA și coloniile dependente de SUA. Câtă vreme America are influență la nivel internațional, pe Pământ nu va fi niciodată pace.
În spatele fiecărui război din ultimul secol s-au aflat interesele odiosului sistem plutocratic american. Când Kennedy și-a propus să oprească războaiele inițiate de oligarhii americani din industria de armament și să preia controlul asupra Rezervei Federale (prin decretul 1110), sistemul a dat o lovitură de stat ca la carte (asasinarea liderului, preluarea controlului). Asta e adevărata față a «democrației americane»: Democrația unde un șef de stat a fost asasinat pentru că a dorit pacea (vă recomand să urmăriți filmul JFK, făcut de Oliver Stone, cel mai elocvent documentar făcut pe acest subiect). Pentru sistemul american, președintele ideal e unul ca Biden: Șantajabil (căci el nu are doar un schelet în dulap, are vreo 3 cimitire acolo), un țuțăr senil care să execute. Între 2016 și 2020, Donald Trump, despre care unii susțineau că va provoca un război, a reușit să încheie toate conflictele în care SUA era implicată (ISIS, Afghanistan etc.) și să asigure o uriașă creștere economică. A fost nevoie de doar un an cu Joe Biden pentru ca războaiele și crizele să reînceapă. Bine, e impropriu spus cu Biden, căci nu cred că există vreun om lucid care să creadă că ăla e «man in charge», când el nici vezica nu și-o mai controlează.
Dar cineva exercită puterea și are interesul să existe conflicte, multe, dure, să crească producția de armament și să destabilizeze Europa și Asia. Între statele lumii, America e un muzeu al ororilor, o expoziție a atrocităților. Un loc unde nimeni nu e niciodată în siguranță, unde oamenii se împușcă între ei pe străzi ca într-o uriașă junglă, unde milioane de cetățeni «locuiesc» pe trotuare sau în cartiere de rulote, unde armele fac legea, unde studenții se îndatorează pe viață pentru a beneficia de dreptul la educație, în vreme ce miliarde de dolari din bani publici sunt folosite pentru a salva bănci private de la faliment sau a finanța perena cursa a înarmării și noi și noi războaie. La un astfel de model absurd, trebuie să fii cel puțin cinic, dacă nu nebun ca să te închini. Asta e rezultatul societății «democratice» americane, acestea sunt efectele «capitalismului» propus de americani. Capitalismul unde bănci private sunt salvate de la faliment cu bani tipăriți oferiți cadou, în timp ce oamenii sunt alungați din case sau trudesc la 2-3 joburi pentru a-și permite luxul de a avea asigurare de sănătate (dreptul la viață și la îngrijire medicală nu erau garantate?).
Nu e nevoie să fii pro-rus, pro-chinez sau «anti-occidental» ca să înțelegi că a te opune dictaturii americane e un crez al oricărui om care mai speră și crede în libertate, demnitate și pace. Căci America este imperiul propagandei, războiului și absurdului. Fără propagandă, război și absurd, cortina ar cădea și întreaga planetă ar sesiza cu oripilare dimensiunea dezastrului creat de acești lombrozieni ascunși în spatele conceptului de «american deep state» sau, mai simplu, «establishment». Da, America nu e unicul stat care stă azi în calea dezideratului de a avea pace pe planetă, însă e singurul regim indomptabil din acest considerent. Ei sunt singurii care au dovedit în repetate rânduri că ar fi dispuși să distrugă toată planeta decât să accepte să nu mai fie «șefii la lume». Cu toate astea, încă există în politica românească diverse personaje, nu puține, din păcate, care fac paradă cu pro-americănismul lor. Să fii pro-american azi nu înseamnă doar să fii profund anti-român, ci să fii pro-cenzură, pro-propagandă, pro-războaie, pro-dictatură și pro-crime în masă. Ar fi nevoie de un efort mare, dar necesar, pentru a curăța clasa politică românească, precum și Serviciile și media, de toate loazele americanilor.
O astfel de șansă ar fi 2024, unicul an 100% electoral (cu 4 rânduri de alegeri). Căci astăzi, cea mai mare problemă cu politicienii români nu e că sunt corupți, proști sau trădători. Sunt mai rău de atât: Sunt slugi.
Până atunci, noapte bună, excelențelor! Pentru Deșteaptă-te române! mai avem de așteptat.
P.S.: Această postare nu are un caracter șovinist. În istorie, America a oferit lumii și cultură, și tehnologie, și, într-o vreme demult apusă, libertate și prosperitate. Dar America de azi nu mai e America unde emigrau plini de speranțe europenii în urmă cu un secol. Când vorbesc de America aici, mă refer strict la «establishmentul» sau deep state-ul american, la oamenii dispuși să distrugă lumea și să ucidă adevărul, dacă adevărul are puterea de a le disturba propaganda. Nu mă refer la cetățenii americani care, din păcate, sunt și ei tot victime. Victime ale torturii psihologice, propagandei și nevolniciei la care îi condamnă traiul în țara lor. Victimele unor oameni lacomi, bolnavi și beți de putere, ale căror samavolnicii curmă zilnic, înainte de vreme, mii, sute de mii, uneori chiar milioane de vieți.”
