Alb si semne

M-am cam saturat sa fiu contestatarul de serviciu. Sa fiu liderul de sindicat al unor membri care nici nu mai stiu sa-si ceara drepturile si, eventual, asteapta sa le fie facut binele cu forta. M-am saturat sa fiu injurat doar pentru ca ma revolta nedreptatile de care avem parte in fiecare zi. N-ar fi mai bine ca in acest colt de pagina sa-mi tin propriul jurnal si sa incerc sa fac abstractie de toate mizeriile zilnice?

 

Ma intreb si pentru ca de multe ori raspunsul, prieteni, aproape ca nu vine niciodata. Feed-back-ul este zero! De parca n-as scrie pentru nimeni, de parca as lupta sa caut si sa produc vant pentru niste mori care s-au resemnat de mult sa toace pietre. Si ca tot veni vorba despre coltisorul asta de pagina, voiam sa va propun in zilele in care inspiratia e doar trecatoare si, prin urmare ramane spatiu, imaculat, sa-l completati voi. Albul e al vostru, "scrieti baieti, scrieti", si trimiteti randurile voastre, completarile, continuarile voastre la articolele mele care si-au gasit prea repede sfarsitul. Si pana la urma, ca sa ma intorc de unde am plecat, in masura in care scriu pentru voi scriu si pentru mine, asa ca ma intrebam si eu. Si pentru ca astazi a ramas ceva alb, apucati-va si hacuiti-l, insemnati-l, fie electronic, fie in scris. Dar, atentie, doar pana jos, cat tine spatiul imaculat. Nici un semn in plus, nici un semn in minus. Ca sa vedeti si voi cum e!