Ceața prin care rătăcesc planurile bezmetice ale conducătorilor noștri ne amplifică senzația de nesiguranță și incertitudine pe zi ce trece. Nu știm dacă la iarnă vom avea bani ca să ne încălzim oasele sau să punem pe masă o ureche de porc. Nu știm nici măcar dacă săptămâna viitoare vom mai folosi cuțitul de tăiat pâinea sau vom fi nevoiți să dăm jos din cui ața de tăiat mămăliga dimineața, la prânz și seara. Ce se cunoaște cu certitudine este faptul că în anul 2050 populația lumii va crește de la 7 la 9,7 miliarde, iar indienii îi vor depăși numeric pe chinezi în cel mult șapte ani. Se vede treaba că-n alte așternuturi se lucrează de zor.
Nu stă nimeni în loc din cauza foametei, șomajului sau a altor necazuri omenești care, tehnic vorbind, ar trebui să mai taie din apetitul pentru echitația din dormitor. Și totuși, cum era de așteptat, la noi, ca de obicei, lucrurile se vor derula exact invers acestei tendințe planetare. România este a doua țară a lumii, după Bulgaria (normal), ca ritm de scădere a populației până în 2050, avertizează ONU. Mai precis, în următorii ani, vom pierde 22% din popor, adică o căruță cu 4 milioane de locuitori.
O analiză la minut, făcută între două tramvaie sau într-o cârciumă, la o votcă stinsă cu bere, te-ar duce rapid cu gândul la explicația că românii sunt atât de cocoșați de greutățile cotidiene încât nici noaptea, la ora de sport gospodăresc, nu-și mai pot îndrepta șalele. Pe de altă parte, cei mai non-conformiști dintre analiști ar veni cu o interpretare și mai șocantă privitoare la această scădere a populației: de când se bucură în totalitate de dreptul la informație, românul s-a emancipat și nu mai practică sexul arhaic, în scopul exclusiv al înmulțirii. Se merge pe acuplarea de plăcere, bazată în principal pe cu totul alte contacte decât cele propuse de Mama Natură. Cu alte cuvinte, joaca ’’de-a mama și de-a tata’’ pierde vertiginos teren în fața mai noului și fără responsabilități ’’de-a cordacul și de-a ciocănitoarea.’’
Explicațiile date de ONU pentru scăderea drastică a populației sunt de-a dreptul îngrijorătoare: rata scăzută a fertilității, mortalitatea infantilă și sporul negativ. În aceste condiții, ca să revenim la o populație de 20 de milioane, fiecare femeie din România ar trebui să nască minim doi copii în acest interval de timp, spun experții.
E groasă, copii! Nu știu câte românce vor merge, în termeni pokeristici, pe ’’o pereche’’ dar cu siguranță jucătoarele anumitor etnii vor câștiga potul cel mare al puradeilor, având sub fuste chinta regală. Presimt că și în România finala se va da tot între indieni și chinezi. Indienii de la Strehaia și chinezii de la Dragonul Roșu ne vor asigura continuitatea pe aceste meleaguri.
Măcar așa, sintagma cu care am fost ștampilați de câteva decenii va căpăta o nouă formă: ’’România e o țară minunată. Păcat că e locuită de alții.’’