O bombă pentru liniştea dumneavoastră

16 Aug 1994
O bombă pentru liniştea dumneavoastră
Acum când teroristul „number one” al secolului fu prins de francezi, parcă m-am mai liniştit niţel. E drept că nimeni n-are certitudinea că cel prins nu e cumva Nelu Fugaru’ din Focşani. Căci, după cum ştiţi Carlos al nostru nu prea obişnuia să apară prin public decât rar de tot. Însă, din cauza fumului cauzat de exploziile bombelor plasate pe ici, pe colo, prin punctele esenţiale n-apucă să fie imortalizat pe peliculă. Doar de vreo două-trei ori se lăsă tras în poză Vladimir Ilici Ramirez Sanchez, zis Carlos, şi atunci doar aşa, din profil ca să nu mai fie obligat s-o facă încă o dată, la aşa-zisa arestare. Unii zic că s-a dat pe mâinile negre ale sudanezilor de bună voie şi nesilit de nimeni, francezilor nerevenindu-le decât sarcina de a trimite o scrisoare oficialităţilor africane prin care era cerută predarea şacalului Carlos. Odată ajunsă în cutia poştală a statului sudanez, scrisoarea puse cătuşele micuţului Carlos, care aştepta acest sublim gest de 20 de ani. Întrebat despre arestarea odorului să, tatăl lui Carlos, care mai are doi copii – unul dintre ei fiind strigat la catalog Lenin – a declarat: „Sunt un revoluţionar marxist-leninist şi nu sunt dispus să furnizeze informaţii”, retrăgându-se apoi într-o odaie a casei sale modeste. Orice ar fi făcut fiul său în viaţă, un singur lucru nu-i poate ierta: exmatricularea de la o universitate din Msocova pe motiv de seriozitate. Dar câte o fi făcut „Şacalul” nimeni nu poate ştii. Cert este că dacă mustăciosul Carlos ar afla că a fost arestat s-ar răsuci în mormânt. Sau în…piscină. Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră