După ce în pedeleu minciuna a stat aproape opt ani cu regele la masă, când a venit nota de plată nu prea a mai fost loc să se tragă linia. Ba mai mult, există riscul să nu aibă cine s-o plătească. Comesenii pedelişti au reuşit să facă din ţărişoara noastră o adevărată Cireşica, iar poporul a primit comenzi fără număr. Setea şi foamea au fost mari de tot, au sfârâit grătarele zi şi noapte, ani de-a rândul, frapierele au fost pline, dezmăţul a fost de-a dreptul apocaliptic. S-a cântat „Omul bun şi pomul copt“ până când n-a mai rămas nimic din om, iar pomul a fost pus pe foc pentru o ultimă ceafă de porc la grătar. Şi că tot veni vorba despre ceafă, posesorii acestui accesoriu mai degrabă întâlnit la sud de Dunăre n-au mai reuşit să întoarcă faţa către popor din motive pur şi simplu tehnice. Sufletele lor de manea au crezut că vor sta la putere pe „Of, viaţa mea!“ şi „Ţi-aş da zile de la mine“ până în 2016. Cel puţin! Dacă n-ar fi venit viermii şi ciumpalacii să le strice dezmăţul naţional în plină iarnă, probabil că şi astăzi ar fi cântat „Cine-i născut în pedele, hai, sus, hai, sus, hai sus!“. Din fericire, toate şlagărele care le-au pus cruce începeau cu „Jos...“, nu înainte de a auzi vestita baladă „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu producem cât furaţi!“. Paranghelia s-a terminat prost pentru ei, puţin a lipsit să tragă faţa de masă cu tot ce era pe ea, înainte de a părăsi localul. Aşa cum se întâmplă deseori la beţie, fie ea şi de putere.
Partidului băieţilor dăştepţi care a luat de prost un popor întreg merită să le cânte de jale acum, înainte de „servirea ultimei mese“, Salam şi Prinţesa Ardealului, că tot a câştigat Piticul la Cluj. Apoi, liniştiţi, pe-ndelete, fără grabă, să savureze desertul, trecut pretenţios prin unele meniuri sub denumirea de „prăjitura eternă“. Sau cum ar spune poporul: „Să mănânce coliva partidului“.
Marius Tucă
