Toamna a pus stăpânire pe noi. Suntem condamnaţi la frunze moarte, păsările ne iau prizonieri de zbor, iar noi, nişte bieţi pământeni, ghemuiţi şi închişi într-o culeasă viţă-de-vie, ne scoatem sufletul la mezat. Îl punem în cuibul unei păsări călătoare şi aşteptăm pădurile să liciteze, să se bată pentru el. Toamna, sufletele de aur se îmbracă în bronz şi defilează la marginea lumii, aşteptând o mierlă, un nuc, un om care să se prezinte cu buletinul de identitate al viselor pentru a fi luate în primire. Se întocmesc procese verbale între toamnă şi nuci, toamnă şi mierle, toamnă şi oameni, curcubeul vine şi ştampilează rotund, soarele semnează în roşu, pământul îşi dă întâlnire cu marea pe o bancă de lemn, jefuind-o de insule. Toamna a pus stăpânire pe noi. Devenim sclavii ei, suntem puşi la jugul unui car încărcat cu butoaie pline cu vin şi vis, suntem gata să dăm cep lunii, pentru un pahar cu must de lună. Toamna ne scoatem sufletul la mezat şi-l punem în palma pământului pentru a fi oferit unor nori trecători. Toamna se plimbă prin sângele nostru ca un submarin pierdut într-o bătălie între nuci. Toamna este un război de dragoste din care pierd doar gutui!
Bună dimineaţa!
MARIUS TUCĂ
