Fotbal pe pâine

19 Apr 2012
Fotbal pe pâine

Pe perioada Campionatului Mondial din Franţa, “Jurnalul Naţional” vă va oferi fotbal pe pâine. Asta ca să nu vi se aplece prea tare de la ceea ce vi s-a oferit până deunăzi: reformă pe pâine. Ziarul pe care-l ţineţi în mâini va tipări pentru dvs. două-trei ediţii, astfel încât dis-de-dimineaţă să puteţi citi cronici, comentarii, culise de la toate meciurile desfăşurate cu o zi în urmă, chiar şi de la cele  terminate la miezul nopţii. Dacă va fi nevoie, vom închide ultima ediţie a ziarului nostru şi al dumneavoastră la cinci dimineaţa numai să vă văd odată mulţumiţi. De asemenea, redactorii de sport ai “Jurnalului Naţional” vor fi prezenţi la emisiunea ANTENEI 1 “Microbiştii de la miezul nopţii”, unde vă vor ţine la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu balonul rotund în Franţa şi cu tot ce puteţi citi în ziarul nostru de a doua zi. Preşedintele, primul ministru, parlamentari, guvernanţi vor fi luaţi la întrebări altfel decât până acum. Pronosticurilelor în  legătură cu creşterea nivelului de trai, cu mersul reformei au dat greş. Au acum şansa să-şi spele păcatele pronosticând rezultatele echipei României. Inimile noastre capătă conturul unui balon rotund, gata să explodeze la primul şut pe lângă visele ce ni le-au făurit “tricolorii”.

Bună dimineaţa!

MARIUS TUCĂ

Alte stiri din Editorial

Ultima oră